Ambasadoarea Republicii Moldova la Madrid: Avem oportunități bune pentru o cooperare reciproc avantajoasă cu Spania

Ambasadoarea Republicii Moldova la Madrid: Avem oportunități bune pentru o cooperare reciproc avantajoasă cu Spania


Într-un interviu pentru publicația La Tribuna del País Vasco, Ambasadoarea Republicii Moldova în Spania, Violeta Agrici,a vorbit despre relațiile bilaterale, despre sprijinul oferit diasporei, dar și despre vinul moldovenesc care, potrivit Excelenței Sale, reprezintă o parte intrinsecă a identității noastre naționale. 

sursa foto: La Tribuna del País Vasco

La Tribuna del País Vasco:
 Care este evaluarea dvs. pentru primele luni de aflare în Regatul Spaniei, nu atât în calitate de Ambasador, ci din punct de vedere personal?

Violeta Agrici: Am fost în Spania de mai multe ori, pentru evenimente formale sau pentru a-mi petrece timpul liber, și am fost mereu uimită de frumusețea Spaniei, de arhitectura ei fantastică, de cultura și, desigur, de bucătăria spaniolă. Pe parcursul celor aproape patru luni în care locuiesc aici, admirația mea față de frumusețea acestei țări doar s-a amplificat. Ar trebui, de asemenea, să subliniez ospitalitatea și deschiderea oamenilor de aici. La sfârșit de săptămână încerc să merg în afara Madridului și să vizitez alte localități pentru a mă delecta cu esența poporului spaniol, multiculturalismul în Regatul Spaniei, fiind la el acasă. Pe timpul aflarii mele planific vizitarea regiunilor Spaniei atât cu scop oficial, cât și individual pentru a descoperi bogata lor tradiție. Deja am reușit să am întrevederi de lucru cu reprezentanții ajutoraților locale, dar și cu comunitatea moldovenilor din regiunea Cantabria și a capitalei acesteia, or. Santander. Soțul meu este georgian și des povestește despre legăturile dintre popoarele georgian și basc. Neapărat voi vizita Vitoria-Gasteiz și alte orașe din regiune. Fiecare punct de pe harta Spaniei este o destinație turistică valoroasă, care merită a fi văzută, este incredibil, cât de mult se poate  descoperi aici.

Raportul ICEX emis în 2016, care citează raportul Cost of Doing Business - elaborat de Societatea Financiară Internațională - constată că insecuritatea juridică, corupția și birocrația excesivă descurajează investițiile; totuși, în cursul acestui an s-a înregistrat o ușoară creștere a importurilor și exporturilor. Ambasadorul va colabora cu camerele de comerț și alte instituții spaniole pentru a menține această tendință?

Guvernul nostru operează reforme profunde în toate sectoarele care sunt importante pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri. Odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE-Moldova și a DCFTA, ne-am luat angajamente adiționale concrete care sunt puse în aplicare, iar în conformitate cu evaluarea UE, Republica Moldova continuă să rămână lider în cadrul Parteneriatului Estic. Suntem recunoscători pentru sprijinul oferit de UE în vederea efectuării efective a acestor reforme care are drept scop asigurarea viitoarei dezvoltări politice și economice a țării. În ceea ce privește întrebarea dvs., evident, una dintre sarcinile importante ale serviciului nostru diplomatic se referă la diplomația economică și cooperăm neapărat cu camerele de comerț, atât din Madrid, cât și din regiunile Spaniei, pentru a susține în continuare relațiile comerciale dintre statele noastre. Pentru anul viitor, planificăm să organizăm evenimente importante care să reunească agenți economici din ambele țări, în cadrul cărora să aibă posibilitatea să discute, să planifice și să convină proiecte concrete de afaceri. Există un  spațiu mare pentru creșterea în continuare a relațiilor bilaterale economice dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei și am așteptări destul de optimiste în această privință.

Gas Natural Fenosa este unul dintre cei mai importanți investitori din Moldova. Spania dispune de un prestigiu enorm în domeniul energiei și infrastructurii, iar Moldova este unul dintre punctele nevralgice ale rutelor comerciale internaționale. Aveți încredere că companiile spaniole își vor crește investițiile în țara dvs.?

După cum am menționat deja, lucrăm în diferite direcții. Domeniul turismului, construcțiilor, farmacopeii, care împreună cu cel al energiei și transportului se numără printre cele cu perspectivă pentru cooperarea noastră ulterioară. Obiectivul meu pe termen scurt este de a asigura ca atat companiile, întreprinzătorii spanioli, cat si agenții de afaceri mici și mijlocii, să dispună de cât mai multe informații despre posibilitățile pe care țara mea le-ar putea oferi. În acest scop, așa cum am menționat deja, avem un plan de acțiuni concrete deja stabilite pentru anul viitor, atât în Spania, cât și în Moldova.

Turismul spaniol reprezintă 1-2% din vizitatorii care călătoresc în Moldova. Credeți că ar fi interesant să stimulați creșterea acestui procentaj? Ce măsuri au fost întreprinse de Guvernul dvs. pentru a realiza aceasta?

Cu privire la turism, pot menționa că, în prezent există mai multe rute directe de la Chișinău la Madrid, Barcelona sau Valencia. Aceste zboruri directe sunt operate de două companii moldovenești - Air Moldova și FlyOne, care în prezent acoperă cererea existentă. Cu toate acestea, în fiecare an există o creștere a numărului de moldoveni care vizitează Spania și viceversa. Totuși, continuăm să lucrăm la creșterea numărului de turiști spanioli care vizitează Republica Moldova. Infrastructura turistică se dezvoltă constant în Moldova, iar în ultimii ani s-au deschis în Chișinău câteva hotele noi de diferite nivele. Există o mare cerere în ceea ce privește turismul rural și există, de asemenea, planuri și proiecte concrete care trebuie realizate pentru a face regiunile noastre mai atractive și mai accesibile pentru vizitatorii străini, dar și pentru cei locali.

Restricțiile repetate ale rușilor față de produsele moldovenești, în special împotriva vinului, au fost o lovitură serioasă, dar au oferit și o oportunitate de a reorienta exporturile către piețe noi. Ce poate oferi vinul moldovenesc consumatorului spaniol?

Vinul nu este doar produsul nostru de afaceri, ci, ca și pentru Spania, este o parte intrinsecă a identității naționale, a istoriei și a culturii noastre. Deși inițial embargoul rus asupra vinului a avut consecințe destul de dificile pentru companiile noastre, acesta a creat, de asemenea, o oportunitate pentru vinificatori. Astfel, companiile noastre s-au simțit nevoite să identifice piețe diversificate și să caute alte destinații unde vinul moldovenesc ar fi apreciat. În mod logic, s-a atras o atenție sporită și îmbunătățirii calității vinului produs, astfel încât acesta să devină competitiv cu vinul produs în alte țări vinicole ale Europei, dar și din afara acesteia. Acest lucru a dat rezultate, iar astăzi, vinul nostru este exportat în China, SUA și în multe state europene. Din câte cunosc de la oamenii implicați în acest domeniu în Republica Moldova, state europene producătoare de vinuri, precum Spania, Franța, Italia și Portugalia nu se află pe lista principalelor piețe țintă pentru producătorii moldoveni, dacă e să discutăm despre cantități. Cu toate acestea, cred că și în aceste țări cu tradiții enologice, diversitatea este și mai apreciată de consumatori, iar livrările mici de vinuri de calitate au perspective foarte bune de afaceri. În decembrie, Ambasada participă la Târgul de Crăciun organizat anual de Primăria Municipiului Madrid, iar mai multe companii moldovenești își prezentă vinurile, astfel încât oferim consumatorilor spanioli mai multe informații despre produsul nostru cel mai bun. Sper că aceasta va fi primul pas și în viitorul apropiat, vinurile moldovenești ar putea fi găsite pe rafturile magazinelor specializate spaniole. Același lucru este valabil și în cazul vinului spaniol în Moldova; de la sosirea mea, Ambasada a primit deja câteva propuneri din partea companiilor spaniole în acest sens, facilitând contactele cu companiile care lucrează în domeniul importului de produse alcoolice străine în Moldova.

Recent, președintele Ucrainei a semnat o nouă lege a educației în țara sa, care reglementează predarea limbii române în țara respectivă. Credeți că limba română ar putea să dispară din țările slave ca o consecință a acestei legi?

Ucraina este partenerul nostru strategic și avem relații excelente cu vecinul nostru atât la nivel bilateral, cât și în cadrul formatelor multilaterale precum Consiliul Europei, OSCE, GUAM, BSEC etc. De asemenea, suntem parteneri în cadrul Parteneriatului Estic și avem în prezent numeroase proiecte politice și de altă natură foarte importante, reciproc avantajoase pentru ambele state. Ucraina are obligații legale concrete care survin din calitatea sa de membru al diferitor organizații internaționale și instrumente juridice la care este parte. Astfel, este parte la Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale a Consiliului Europei, precum și a Cartei europene a limbilor regionale și minoritare. Cred că Ucraina își va onora angajamentele internaționale.

Aproape imediat după înmânarea scrisorilor de acreditare Majestății Sale Filipe VI, v-ați adresat cetățenilor ca să le oferiți sprijinul Ambasadei la orice inițiativă care ar putea fi interesante pentru diasporă și pentru Moldova. Ați recepționat multe solicitări?

Într-adevăr, un număr de compatrioți locuiesc în mod legal în Spania. Ei au creat și înregistrat asociații diasporale, în principal, prin intermediul cărora păstrează legăturile cu Moldova. Una dintre sarcinile Ambasadei este de a sprijini activitățile lor și, în mod evident, aceasta ar fi mai eficientă dacă ar fi realizată nu prin impunerea unor proiecte, ci prin elaborarea și identificarea în comun a celor mai importante și mai relevante acțiuni. În acest scop, am lansat inițiativa, care a fost foarte bine acceptată de membrii diasporei noastre. Totuși, sincer vorbind și având în vedere numărul organizațiilor create de moldovenii nativi din Spania, mă așteptam să primesc mult mai multe propuneri și idei. Însă, acesta este un proces continuu, iar propunerile / proiectele pe care le-am recepționat până acum servesc o bază bună ale acțiunilor concrete pentru următoarele câteva luni. Mai multe dosare primite provin de la cetățeni spanioli de origine moldovenească și majoritatea se referă la organizarea activităților culturale și educaționale, astfel încât să se asigure, pe de o parte, că moldovenii etnici au acces la patrimoniul nostru cultural, iar pe de altă parte copiii și adolescenții care, fie cei născuți sau crescuți în Spania, au posibilitatea de a-și învăța limba și istoria. Ca rezultat, am lansat deja o Școală de weekend pentru copii. În momentul de față, sediul Ambasadei este folosit în acest scop, dar întrucât ne așteptăm ca numărul de participanți și de cursuri să crească, deja am avut o întâlnire foarte productivă cu reprezentanții Primăriei orașului Madrid, care s-au oferit pe viitor să ne ajute în acest sens, astfel aș dori să le mulțumesc pentru disponibilitatea amabilă de a ne sprijini. În ultimele luni, Ambasada a organizat sau a susținut desfășurarea mai multor evenimentelor culturale în care compatrioții noștri au putut fie să privească teatru în limba română, fie să asculte muzică națională.

Ce ar putea face diaspora pentru a apropia Moldova de cetățenii spanioli?

După cum am menționat deja, una dintre sarcinile Ambasadei este de a sprijini diaspora noastră în limitele resurselor și posibilităților de care dispunem. Cred că, împreună cu misiunea diplomatică, comunitatea diasporală trebuie să fie considerată fața poporului nostru și depinde foarte mult de aceasta transmiterea mesajelor noastre societății și poporului spaniol. În Republica Moldova avem o instituție specializată, în componența Cancelariei de Stat - Biroul pentru Relații cu Diaspora, drept urmare noi, colegii mei din ministerul de externe și Biroul, vom continua împreună conlucrarea activă cu reprezentanții diasporei noastre din Spania și sper că, prin implicarea lor, vom realiza mai bine obiectivele noastre comune.

Presupun că aveți încredere că relațiile economice și culturale bilaterale vor crește pe parcursul mandatului dvs. în Spania. Puteți indica care este proiectul care vă motivează cel mai mult în acest moment?

Nu aș putea menționa în acest moment un anumit proiect care este în așteptare sau este în curs de implementare. Principalele sarcini ale mele și ale echipei Ambasadei, este să susținem în continuare consolidarea relațiilor noastre politice, economice și culturale deja consolidate dintre Moldova și Spania, având colaborarea prietenilor și partenerilor din Spania bineînțeles. În afară de domeniile pe care le-am menționat mai sus, lucrăm la promovarea acordurilor bilaterale, precum și la promovarea relațiilor bilaterale dintre ministerele sectoriale și structurile guvernamentale, deoarece cred că Spania are multă experiență și know-how care ar putea fi foarte utile pentru Chișinău, în contextul în care avansam cu agenda noastră de reforme. Sunt mai mult decât convinsă că avem oportunități bune pentru o cooperare și un parteneriat mai strânse reciproc avantajoase cu Regatul Spaniei.

Autorul interviului: Jorge Martín, La Tribuna del País Vasco .

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Compania Pfizer a început un studiu clinic privind utilizarea preventivă a unei pastile anti-COVID-19

Compania Pfizer a început un studiu clinic privind utilizarea preventivă a unei pastile anti-COVID-19

19 persoane au decedat din cauza COVID-19. Alte 1.209 s-au infectat cu coronavirus

19 persoane au decedat din cauza COVID-19. Alte 1.209 s-au infectat cu coronavirus

„Decapitarea” ONVV sau de unde se trag sforile în demiterea Cristinei Frolov și cum comentează cei implicați subiectul

„Decapitarea” ONVV sau de unde se trag sforile în demiterea Cristinei Frolov și cum comentează cei implicați subiectul

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)
  • 4
    Bașcana Găgăuziei l-a atacat în judecată pe Igor Grosu. Irina Vlah cere prejudicii morale în valoare de 200 mii de lei (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.