Ghilețchi, vicepreședinte al Parlamentului în locul lui Leancă? Ce spun Candu și însuși Ghilețchi

Ghilețchi, vicepreședinte al Parlamentului în locul lui Leancă? Ce spun Candu și însuși Ghilețchi
Foto: Agora.md

Fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului, chiar și după eventuala plecare a lui Iurie Leancă în postura de vicepremier, le va reveni tot popular-europenilor. Declarații în acest sens au fost făcute atât de democratul Andrian Candu, cât și de popular-europeanul Valeriu Ghilețchi.

„Vicepreședintele Parlamentului va fi delegat din partea PPEM. Locul este rezervat lor. În momentul în care va fi desemnat și va fi propus, atunci va fi votat. Să vedem care este decizia PPEM. Noi vom susține decizia lor. Nu exclud că asta s-ar putea întâmpla până la încheierea sesiunii parlamentare”, a declarat Andrian Candu la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, fiind întrebat dacă Valeriu Ghilețchi va accede în funcția pe care Iurie leancă o va lăsa vacantă.

Totodată, Candu a amintit că încă o funcție de vicepreședinte al Parlamentului este accesibilă pentru fracțiunile din opoziție.

La rândul său, invitat la emisiunea „Important” de la postul TVC 21, Ghilețchi a fost întrebat dacă este cel care îl va înlocui pe Leancă în prezidiul Parlamentului. „Nu pot nega acest lucru, dar nici nu pot să-l confirm”, a spus liderul grupului parlamentar al PPEM.

„Noul vicepreședinte al Parlamentului va fi înaintat în urma discuțiilor pe care le vom avea în cadrul grupului nostru. E o decizie pe care o vom lua colectiv”, a precizat Ghilețchi.

Vezi și: Leancă, după nominalizarea sa la funcția de vicepremier: O implicare mai activă a PPEM la guvernare

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Un nou protest organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului. Urmăriți în direct imagini de la manifestație (LIVE)
  • 4
    Poliția sesizează repetat Primăria Chișinău despre încălcările admise la protestul din fața Parlamentului: „Nu s-a luat atitudine”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.