Schisma din breasla cinematografică se adâncește. După ce mai mulți regizori și producători de film l-au învinuit directorul Centrului Național al Cinematografiei, Valeriu Jereghi, de abuz și încălcări grave în administrarea CNC, renumitul regizor vine cu o reacție. El spune că nu-și dorește ca festivalurile Anim’est și TIFF să fie stopate, dar continuă să spună că biletele au fost vândute cu încălcări, lucru pentru care se judecă și cu organizatorul festivalurilor, Dumitru Marian.
„În calitatea mea de director, regizor, om, pur și simplu nu apreciez și nu pot tolera minciuna. Vreau corectitudine, or, din acest motiv sunt suparat pe raportarea incorectă a resurselor/vânzarea biletelor pentru cele două festivaluri românești, organizate la Chișinău. În niciun caz nu vreau stoparea acestor două festivaluri - Anim’est si TIFF. Ele onorează țara noastră! Și, după cum menționam anterior: România și Franța rămân a fi partenerii strategici ai Republicii Moldova pe domeniul de cinematografie”, a scris Jereghi pe pagina sa personală.
El a postat și o fotografie cu niște bilete de la Anim’est despre care spune că spectatorii le-ar fi procurat fără bon de plată.
„Dle Jereghi, opriți-vă, că vă înglodați mai tare! Da, aceste bilete se vindeau într-adevăr la Cinematograf, dar ele erau însoțite de bonul de casă. Când vă duceți la magazin, nu plătiți pentru bon. Bonul e doar o dovadă a plății, marfa, de fapt, e ceea ce primește cumpărătorul. În cazul nostru, un bilet”, a reacționat Marian.
Scandalul a început încă în luna noiembrie curent, atunci când Valeriu Jereghi a expediat un Demers în adresa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în care îl acuză pe Dumitru Marian, organizatorul festivalurilor „TIFF - Chișinău 2017” și „Anim'est - Chișinău 2017”, de evaziune fiscală și însușirea banului public.
În replică, Dumitru Marian spune că Valeriu Jereghi face referire la documente inexistente și că acțiunile acestuia pun în lumină proastă atât instituția pe care o conduce, cât și întreaga cinematografie din Republica Moldova.
Vezi și aceste știri

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emise de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)

R. Moldova, condamnată din nou la CtEDO pe cazul privării ilegale de libertate a omului de afaceri Valentin Eșanu (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
