Deputații s-au arătat suverani și stataliști în anul Unirii. Lupu: Proiectul Unirii este o iluzie

Deputații s-au arătat suverani și stataliști în anul Unirii. Lupu: Proiectul Unirii este o iluzie

Pentru a treia oară consecutiv, liberalii propun în Parlament declararea anului 2018 drept anul Unirii, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la evenimentul istoric. Liderul PL, Mihai Ghimpu, i-a cerut democratului Marian Lupu opinia cu privire la acest subiect, în contextul în care data trecută Lupu s-a arătat nemulțumit că liberalii îi vor pe PD-iști în comisia Unirii. Reacția lui Lupu a trezit discuții printre toateb fracțiunile, iar aleșii poporului s-au declarat stataliști și suverani.

„Ca să nu supărăm PD-ul, îl rog pe domnul Lupu să se expună ce dorește cu privire la acest proiect. Dacă sunteți de acord, poftim faceți parte din grup, dacă nu - modificăm proiectul. Am ascultat cu drag ce ați spus la București, domnule Candu, și acolo ați spus că ați dori mai multe acțiuni comune cu România. Știu că vă e frică de unire, dar de ce vă temeți, de aceea nu scăpați”, a început Ghimpu.

Lupu a răspuns prompt: „Întâi de toate, mi-a plăcut mereu o frază care spune că istoria nu trebuie să fie transformată în politică întoarsă cu fața spre trecut. Statul R. Moldova nu e un proiect temporar, statalitatea și suveranitatea sunt lucruri esențiale, noi ca echipă vom contribui la integritatea și statalitatea țării. În privința adevărului: multă lume nu vrea să asculte adevărul, pentru că le distruge iluziile. Proiectul unirii este o iluzie. Poftim, etalați-vă, faceți-vă capital politic, dar noi ne ghidăm de realitate”, a răspuns Lupu.

Cuvintele lui Lupu au fost apreciate de comunistul Vladimir Voronin.

„Într-adevăr, tot ce s-a petrecut acești 27 de ani și în situația în care a ajuns R. Moldova e rezultatul unei instabilități politice. O parte din societate trage Moldova în trecut, o trage în altă parte. Toți care ocupă posturi de conducere, nu se uită înainte, dar prin părți sau înapoi. Asta e rădăcina insucceselor noastre”, a filosofat Voronin.

„Pe lângă faptul că nu este clar în genere cu cine se propune unirea asta, noi avem mai multe semne de întrebare. Cu câteva clipe în urmă, ședeau drepți ca lumânările onorând drapelul de stat, având în față drapelul altui stat pe masă. Trebuie însă să luăm exemplu de la statul vecin cum se protejează statalitatea. Dacă am lua exemplu de aici, am avea un viitor luminos”, a comentat, la rândul său, socialistul Grigore Novac.

Propunerea liberalilor nu a fost susținută în plen.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Naționala Moldovei, învinsă în meciul cu Coreea de Sud cu scorul 4:0

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 2
    Republica Moldova se numără printre coautorii Rezoluției ONU privind „Negarea Holocaustului”
  • 3
    EXCLUSIV! Uzurpare și samavolnicie. Reprezentanții Tiraspolului care au îngrădit accesul la terenurile din Dubăsari sunt cercetați penal
  • 4
    Franța ridică din restricțiile anti-COVID, după intrarea în vigoare a pașaportului de vaccinare
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.