Liderul PDM și omul de afaceri Vlad Plahotniuc a oferit un interviu pentru agenția Moldpres în care a vorbit despre decizia coaliției de la guvernare de a face schimbări în Executiv. Printre altele, Plahotiuc a vorbit și de problema diplomei lui Chiril Gaburici, desemnat de coaliție drept ministru al Economiei și Infrastructurii. Fără a răspunde direct ce e cu diploma lui Gaburici, Plahotniuc i-a acuzat pe alții că-l atacă pe fostul premier.
„Chiril Gaburici a fost propus de PLDM coaliției de atunci împreună cu mai multe candidaturi. Se căuta tocmai un om care să nu fie politician, pentru că aveam un guvern minoritar și trebuia acceptat și de opoziție. Nu-mi amintesc ca el să fi fost în PLDM. Dimpotrivă, îmi amintesc cum el a fost tratat foarte urât de către unii reprezentanți ai acestui partid cât s-a aflat în funcție. Legat de diplomă, mă uit acum cu uimire cum analiști sau jurnaliști care au făcut zid în fața lui, când era premier, ca să-l apere de atacurile legate de diploma respectivă, acum îl atacă pe tema asta”, a comentat Plahotniuc scandalul în jurul actului de studii al lui Gaburici.
Liderul PD a catalogat aceste discuții drept „un comportament cameleonic, unul tipic oportunist, care spune foarte multe despre seriozitatea acestor atacuri, dar și despre etica lor”.
„În funcția în care a fost nominalizat, Chiril Gaburici are ocazia să răspundă prin rezultate acestor critici. Dar noi nu pentru asta l-am nominalizat, ci pentru a munci pentru rezolvarea unor probleme foarte importante din sfera economică și a infrastructurii, pe noi ne interesează capacitățile lui de a gestiona un domeniu atât de important ca cel al economiei și infrastructurii. Iar cetățenii sunt sigur că îl vor evalua, la fel, după rezultate”, a conchis liderul PD.
Vezi și aceste știri

Atenție! Cod Galben de condiții complicate ale vremii - precipitații, lapoviță li ghețuș

Soarta monumentului Regina Maria la Chișinău. Ce spune directorul Consiliului Monumentelor de For Public

DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record: Care este impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii (EMISIUNE)
Advertoriale

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”
