Cum (nu) a votat Moldova în cadrul rezoluției ONU ce soma SUA să renunțe la înființarea misiunii diplomatice în Ierusalim

Cum (nu) a votat Moldova în cadrul rezoluției ONU ce soma SUA să renunțe la înființarea misiunii diplomatice în Ierusalim

Delegația Republicii Moldova nu a fost în sală sau nu și-a înregistrat opțiunea, în momentul votului pentru rezoluția ONU care „încuraja statele Unite să se abțină să înființeze misiuni diplomatice în orașul Ierusalim”. Peste 128 de țări au fost pentru, 35 de țări s-au abținut iar 9 s-au pronunțat împotriva acesteia, în frunte cu țara vizată, Statele Unite.

Atât Moldova, dar și vecina noastră de la Est, Ukraina nu și-au înregistrat opțiunile. O altă țară din regiune care nu și-au înregistrat opțiunile este Georgia și Turkmenistan. România a fost printre cele 35 de țări care s-au abținut de la vot. Federația Rusă a votat în favoarea rezoluției.

...

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie care solicită Statelor Unite să-şi retragă decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a statului Israel, informează agenţiile de presă internaţionale citate de Agerpres.

Rezoluţia a fost adoptată cu votul favorabil a 128 de ţări membre, nouă voturi contra şi 35 de abţineri.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.