Retrospectivă: Momente-cheie care au marcat anul 2017

Retrospectivă: Momente-cheie care au marcat anul 2017
Foto: Youtube

De la învestirea lui Donald Trump la catastrofele climatice, trecând prin criza catalană sau tirurile de rachete nord-coreene, AFP prezintă momentele-cheie care au marcat anul 2017, scrie News.ro, citat de digi24.ro.

UN AN TRUMP

Pe 20 ianuarie, miliardarul republican Donald Trump, în vârstă de 70 de ani, devine preşedintele Statelor Unite cu sloganul ”America mai mai întâi” (”America first”), însă suspiciuni de complicitate cu Rusia îi umbresc preşedinţia de la începutul mandatului.

Prin salve de tweet-uri matinale, el destramă bilanţul predecesorului său democrat Barack Obama, părăsind sau ameninţând să părăsească mai multe acorduri internaţionale (liber schimb, lupta împotriva modificărilor climatice, imigraţie, sănătate, UNESCO).

La 6 decembrie anunţă o nouă ruptură - el recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, provocând o undă de şoc în lume.

ÎNCEPUTUL BREXITULUI

Pe 29 martie, Londra lansează procedura de ieşire din Uniunea Europeană (UE), la nouă luni după un referendum care a împărţit ţara.

La 8 iunie, premierul conservator Theresa May, care speră să-şi consolideze poziţia în Parlament, convoacă alegeri legislative anticipate. Însă majoritatea sa iese slăbită din ele.

După luni de negocieri, pe 8 decembrie, Bruxellesul şi Londra ajung la un acord asupra modalităţilor divorţului, deschizând calea către negocieri comerciale.

SEISM POLITIC ÎN FRANŢA

Pe 7 mai, proeuropeanul de centru Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, obţine o victorie semnificativă în alegerile prezidenţiale în faţa candidatei extremei drepte Marine Le Pen.

La conducerea mişcării sale 'En Marche!', înfiinţată cu un an înainte, el îndepărtează pentru prima oară de la Elysée cele două mari partide de guvernământ, Partidul Socialist (PS) şi Les Républicains (LR).

ORIENTUL MIJLOCIU ÎN CLOCOT

La 5 iunie, Riadul şi aliaţii săi îşi întrerup relaţiile cu Qatarul, pe care-l acuză că susţine grupări islamiste radicale şi că este prea apropiat de Iranul şiit, marele rival regional al Arabiei Saudite sunnite.

În noiembrie, demisia - retrasă între timp - a premierului libanez Saad Hariri care, de la Riad, acuză Iranul de amestec, sporeşte tensiunile între Arabia Saudită şi Iran. Riadul vede mâna Teheranului şi în spatele rebeliunii huthi în Yemen, ceea ce Republica islamică dezminte.

Citește continuarea pe digi24.ro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 18% decât pensiile bărbaților

Femeile beneficiază de pensii medii pentru limită de vârstă mai mici cu 18% decât pensiile bărbaților

Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE

Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Noi antrenamente militare. Armata Națională va desfășura exercițiul multinațional „JCET-2022”

Advertoriale
Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANRE a aprobat noul preț pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”
  • 2
    Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin
  • 3
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 4
    Etapă finală: Putin a semnat legile de anexare a teritoriilor ucrainene (HARTĂ)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.