Încăpățânarea și optimismul se numără printre trăsăturile de caracter care pot reprezenta secretul longevității, conform unui nou studiu efectuat în Statele Unite, publicat marți în jurnalul „International Psychogeriatrics”, relatează UPI, citat de digi24.ro. O echipă de oameni de știință aflată în căutarea unor indicii cu privire la longevitate și-a concentrat cercetările în zona a nouă sate îndepărtate din regiunea Cilento din sudul Italiei unde sute de locuitori au peste 90 de ani.
Studiul s-a concentrat pe 29 dintre aceștia, participanții având vârste cuprinse între 90 și 101 ani.
Deși starea de sănătate fizică a acestor persoane vârstnice era mai precară în comparație cu cea a membrilor mai tineri din familiile lor, aceștia prezentau o stare mentală mai bună, potrivit cercetării citate de Agerpres.
„Mai multe cercetări au fost efectuate pe adulți cu vârste înainte, însă acestea s-au concentrat cu precădere pe genetică decât pe sănătatea lor mentală sau pe trăsăturile de personalitate”, a declarat unul dintre autorii pricipali, dr. Dilip Jeste, profesor de psihiatrie și neuroștiințe la Facultatea de Medicină a Universității din San Diego, California.
„Principalele teme care au reieșit din studiul nostru, și par să fie trăsături unice asociate cu o stare mai bună de sănătate fizică a acestei populații rurale, sunt optimismul, etica muncii, încăpățânarea și o puternică legătură cu familia, cu religia și cu pământul”, a precizat Jeste în cadrul unui comunicat emis de universitate.
Dintre acestea, s-a remarcat afecțiunea față de pământ. „Dragostea persoanelor din acest grup față de pământul lor este o temă comună și le oferă un scop în viață. Majoritatea încă efectuează munci în cadrul gospodăriilor și al suprafețelor de pământ. Ei spun: „Aceasta este viața mea și nu voi renunța la ea”, a declarat Anna Scelzo, membră a echipei de cercetători, asistent în domeniul sănătății mintale în Chiavarese, Italia.
Oamenii de știință a descoperit de asemenea că aceste persoane vârstnice aveau însușiri semnificativ mai bune în ceea ce privește încrederea în sine și luarea deciziilor în comparație cu semenii lor de 50, 60 și 70 de ani. „Acest paradox al înaintării în vârstă susține ideea că starea de bine și (nivelul de) înțelepciune se accentuează proporțional cu vârsta, chiar dacă sănătatea fizică se deteriorează”, a adăugat Jeste.
Cercetătorii au declarat că intenționează să continue să monitorizeze persoanele participante la acest studiu, care „nu doar supraviețuiesc, ci prosperă și se dezvoltă”, pentru o mai bună „înțelegere a sănătății și a capacităților funcționale la toate grupele de vârstă”.
Vezi și aceste știri

Condamnat la 12 ani pentru „terorism”. Un rus, va face închisoare pentru că ar fi dat foc unui birou de înrolare în armată

CSP s-a întrunit în ședință după mai multe tentative eșuate. UPDATE: Demersul de anulare a concursului la șefia PCCOCS, respins de majoritatea membrilor (LIVE)

10 mii de lei pentru titularii de patentă care trec la regim de activitate independentă. Soluțiile Ministerului Economiei
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
