Ce ar fi schimbat Leancă dacă s-ar fi întors în 2014, când a decis oferirea garanțiilor băncilor falimentare

Ce ar fi schimbat Leancă dacă s-ar fi întors în 2014, când a decis oferirea garanțiilor băncilor falimentare

Liderul PPEM, Iurie Leancă, afirmă că acum trei ani a fost nevoit să acorde garanții BNM-ului băncilor falimentare pentru că „nu era altă soluție”, iar sute de cetățeni își pierdeau banii puși în băncile cu probleme. Totuși, Leancă recunoaște că ar fi schimbat ceva dacă ar fi putut, dezvăluindu-și intenția la emisiunea „Important” de la TVC 21.

„Tot ce puteam schimba eu era să-mi dau demisia în primăvara lui 2014. Asta mă salva de critici, dar nu salva sistemul și băncile. Istoria însă nu se mai judecă. Ceea ce știu e că în noiembrie 2014 nu mai era altă soluție. Trebuia să-mi asum această decizie. Tot ce vreau să știu e lista celor implicați”, a declarat Iurie Leancă care spune că dacă și-ar fi dat, totuși, demisia, nu am fi semnat Acordul de Asociere și nu am fi avut progrese la capitolul integrării europene.

El a mai adăugat că el ar fi „cel mai interesant om de rezultatele investigației Kroll”, pentru că el a „chemat Kroll în Moldova”. Totuși, el recunoaște că a citit sinteza raportului Kroll 2 „pe diagonală” și așteaptă „o zi mai liniștită” pentru a o citi integral.

Amintim că în perioada Guvernului Leancă au fost acordare garanții celor trei bănci falimentare. Pprintr-o dispoziţie secretă s-a decis emiterea unui credit de 9,5 miliarde de lei la o rată a dobânzii de 0,1% celor trei bănci: BEM, Banca Socială și Unibank.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

SUA l-au avertizat pe Putin că folosirea armelor nucleare va avea „consecințe catastrofale pentru Rusia”

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor: Echipa Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Anti-protest în centrul capitalei. Două femei își manifestă susținerea pentru președinta Maia Sandu (VIDEO)
  • 2
    Odesa a fost ținta atacurilor inamice. A fost lovită clădirea administrativă din centrul orașului
  • 3
    Șapte luni de război: Protest cu cruci organizat în fața ambasadei Rusiei în R. Moldova (FOTO)
  • 4
    Membrii principalului partid politic din Rusia solicită să lupte în Ucraina, susține formațiunea
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.