Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri, Airbus A380, a fost lansat în 2007. În prezent viitorul său este sub semnul întrebării din cauza vânzărilor modeste. Se întâmplă în contextul în care companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi cu un consum mai mic de combustibil.
Din luna martie 2015 şi până în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380. Astfel, în urma reducerii vânzărilor, Airbus a redus ritmul de producţie pentru avioanele A380 de la un vârf de 30 de unităţi pe an până la opt exemplare pe an în 2019.
Emirates Airlines, companie aeriană controlată de emiratul Dubai, este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate şi 100 livrate deja. Un aparat A380 are un preţ de catalog de 436 milioane de dolari.
Discuţiile dintre Airbus şi Emirates Airlines pentru o nouă comandă de 36 de aparate A380, cu o valoare de 16 miliarde de dolari, au fost suspendate la salonul aeronautic de la Dubai care a avut loc luna trecută. Între timp discuţiile au fost reluate, dar nu există semnale că un acord este iminent.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.