Dodon: „Eu dacă îmi doream destabilizare, eu anul acesta făceam destabilizare”

Dodon: „Eu dacă îmi doream destabilizare, eu anul acesta făceam destabilizare”


Președintele Igor Dodon a declarat că dacă își dorea destabilizare, el ar fi putut să o facă. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la postul NTV Moldova, unde a repetat în mai multe rânduri că este dispus să cheme populația la proteste în susținerea președintelui, „dar nu a făcut-o”.

Vorbind despre alegerile Parlamentare din anul următor, Dodon a spus că Moldova ar putea avea mai multe provocări. Numai că el îndeamnă și în continuare la „stabilitate”. 

„Eu dacă îmi doream destabilizare, eu anul acesta făceam destabilizare. Erau multe posibilități și motive. Dar eu încerc totuși pentru că eu am copii. Ei în fiecare zi sunt în stradă. Poate lor  (Adversarii politici n.r. ) le este tot una, dar eu nu vreau destabilizare. Noi nu ne dorim aici să se înceapă ca în Ucraina”, a declarat în cadrul emisiunii.

Dodon spune că a cedat de mai multe „chiar cu riscul personal și de imagine”. 

Data următoarelor Alegeri Parlamentare ar urma să fie stabilită de Parlament în 2018, cel mai probabil în prima jumătate a anului. 

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Uniunea Europeană a debursat Republicii Moldova 36 milioane de euro, suport pentru bugetul de stat

Uniunea Europeană a debursat Republicii Moldova 36 milioane de euro, suport pentru bugetul de stat

ANI constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Dumitru Diacov. Ce riscă fostul deputat

ANI constată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în cazul lui Dumitru Diacov. Ce riscă fostul deputat

Alegeri UTAG, turul II. Averea, interesele personale și integritatea lui Nicolai Dudoglo, candidat pe Circumscripția nr. 1 Comrat

Alegeri UTAG, turul II. Averea, interesele personale și integritatea lui Nicolai Dudoglo, candidat pe Circumscripția nr. 1 Comrat

Advertoriale
FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

FinComBank susține fermierii locali și a participat la Gala Fermierilor din Republica Moldova din 24 septembrie 2021

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

USAID susține industria fashion: Designerii locali au uimit publicul cu creațiile vestimentare la Moldova Fashion Days 2021 (VIDEO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

Echipa de fotbal MAIB a câștigat Cupa Anuală de Fotbal Hospice Angelus Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-ar întâmpla dacă Tiraspolul chiar și-ar asuma datoria de 7 miliarde de dolari la gaz? Opinia experților în energetică
  • 2
    Socialistul Vasile Bolea îl acuză pe deputatul PAS, Oleg Calmațui, de contrabandă cu țigări. Calmațui: Mi-am procurat două blocuri și le-am abandonat benevol
  • 3
    Emmanuel Macron, lovit cu un ou de un protestatar. Agresorul a fost arestat (VIDEO)
  • 4
    R. Moldova va împrumuta 24 de mln de euro de la BERD pentru reabilitarea infrastructurii feroviare. Decretul semnat de președintă (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.