Grupul de inițiativă pentru referendumul de anulare a sistemului mixt a depus actele pentru înregistrarea la CEC

Grupul de inițiativă pentru referendumul de anulare a sistemului mixt a depus actele pentru înregistrarea la CEC
Foto: captură privesc.eu

Reprezentanții grupului de inițiativă pentru inițierea referendumului legislativ de anulare a sistemului electoral mixt au depus pachetul de acte pentru a fi înregistrați la Comisia Electorală Centrală (CEC). Conform Codului Electoral, CEC are la dispoziție 15 zile pentru a decide înregistrarea grupului de inițiativă sau nu”, a declarat Ștefan Gligor, unul dintre liderii grupului.

Acesta a declarat că sunt circa 730 de membri ai grupului de inițiativă.

„Din momentul depunerii documentelor necesare înregistrării grupului de inițiativă, CEC, în termen de 15 zile, va veni cu un rezultatul și se va expune adoptând o hotărâre, în ședință publică”, a declarat președintele CEC, Alina Russu.

În cazul în care cererea inițiatorilor va fi aprobată, aceștia vor avea până la două luni pentru a colecta cel puțin 200.000 de semnături. „După, CEC verifică listele de subscripție și dacă sunt întrunite toate condițiile stipulate de lege, atunci se transmit documentele către Parlament, care va lua o decizie”, a adăugat Alina Russu.

„Avem nevoie de 200.000 de semnături care nu sunt raportate la organizarea teritorial-administrativă a Republicii Moldova”, a spus Ștefan Gligor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective

EDITORIAL | Istoria trădării Annei Frank ca preambul la o discuție sinceră despre traumele noastre colective

Peste un milion de persoane din R. Moldova s-au vaccinat cu schema completă

Peste un milion de persoane din R. Moldova s-au vaccinat cu schema completă

Record negativ: În R. Moldova au fost confirmate pozitiv 2.681 de persoane. Cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Record negativ: În R. Moldova au fost confirmate pozitiv 2.681 de persoane. Cel mai mare număr de la începutul pandemiei

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.