În California s-a făcut „dezlegarea la cânepă”. Drogul se vinde legal

În California s-a făcut „dezlegarea la cânepă”. Drogul se vinde legal


Statul american California a legalizat, astăzi, vânzarea de canabis pentru uz recreaţional. Astfel, a fost lansată cea mai mare piaţă reglementată din lume cu produse care conţin acest drog, scrie mediafax. Acesta este cel de-al şaselea stat american care ia această decizie, după Colorado, Washington, Oregon, Alaska şi Nevada. Massachusetts şi Maine sunt pe cale să urmeze acest exemplu în cursul anului.

Potrivit legislației, locuitorii au dreptul să cumpere maximum 28 de grame de canabis brut o dată. Persoanele cu afecţiuni specifice pot cumpăra cantităţi nelimitate, dacă prezintă o reţetă şi cardul de sănătate.

Zeci de magazine recent licenţiate au fost deschise la începutul anului în California, pentru persoanele majore  care vor să experimenteze efectele psihoactive ale canabisului.

Peste o cincime dintre americani trăiesc acum în zone în care canabisul este legal pentru cumpărare în scop recreaţional.

Piaţa de canabis din California este evaluată de către majoritatea experţilor la câteva miliarde de dolari anual şi se aşteaptă să genereze cel puţin un miliard de dolari pe an în veniturile fiscale.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
1.018 cazuri noi de COVID-10 și un număr record de decese - 18 persoane au pierdut lupta cu boala

1.018 cazuri noi de COVID-10 și un număr record de decese - 18 persoane au pierdut lupta cu boala

Mai multe încălcări la comercializarea țigărilor, depistate de polițiști. Oamenii legii au confiscat marfă în valoare de 400 mii de lei

Mai multe încălcări la comercializarea țigărilor, depistate de polițiști. Oamenii legii au confiscat marfă în valoare de 400 mii de lei

Certificat de vaccinare cu semne de falsificare, identificat  la punctul de trecere Criva. Bărbatul riscă amendă penală

Certificat de vaccinare cu semne de falsificare, identificat la punctul de trecere Criva. Bărbatul riscă amendă penală

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Comunismul și bancurile: Sistemul politic cu cele mai multe glume în meniu
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.