Iranul, zguduit de proteste. 450 de oameni au fost arestați timp de trei zile

Iranul, zguduit de proteste. 450 de oameni au fost arestați timp de trei zile

Aproximativ 450 de persoane au fost arestate începând de sâmbătă la Teheran, capitala fiind mai puţin afectată decât micile oraşe iraniene de mişcarea de contestare cu care se confruntă ţara, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Două sute de persoane au fost arestate sâmbătă, 150 - duminică şi circa 100 - luni”, a declarat subprefectul Teheranului, Ali-Asghar Nasserbakht, pentru agenţia Ilna, apropiată reformatorilor. În aceste ultime trei zile, doar câteva sute de persoane au încercat să manifesteze în capitală, în timp ce numeroase oraşe din provincie s-au confruntat cu violenţe de la izbucnirea protestelor, joi, la Machhad (nord-est), al doilea oraş ca mărime al ţării. „Estimâm că situaţia la Teheran este mai calmă decât în zilele precedente. Luni era deja mai calmă decât în zilele precedente”, a mai spus Nasserbakht. Potrivit responsabilului iranian, nici o solicitare nu a fost făcută la Baza Sarollah, a Gardienilor Revoluţiei, însărcinată cu asigurarea securităţii în caz de tulburări, pentru a interveni, precizând că doar forţele de ordine intervin pentru moment la Teheran. „Nu vom permite în nici un fel ca insecuritatea să continue la Teheran”, a declarat generalul Esmail Kossari, ''numărul doi'' în ierarhia Bazei Sarollah, potrivit televiziunii de stat. ''Dacă aceasta va continua, responsabilii vor lua decizii pentru a-i pune capăt'', a avertizat el. AFP precizează că, potrivit ultimului bilanţ, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în total de la începutul manifestaţiilor împotriva dificultăţilor economice şi a puterii care au izbucnit joi la Machhad.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal