Unul dintre minorii acuzați de omorul Cristinei Parhomenco din Strășeni ar fi agresat sexual un coleg de celulă de la Penitenciarul 13, și el minor. Incidentul s-a întâmplat de sărbători, conform informațiilor furnizate de Departamentul Instituțiilor Penitenciare.
DIP anunță că pe 30 decembrie un deținut minor de la penitenciarul nr.13-Chișinău s-a plâns că a fost agresat sexual de către un alt deținut din celulă, din grupul deținuților care se fac vinovați de comiterea crimei de la Strășeni.
Serviciile de resort ale penitenciarului întreprind măsuri de rigoare pentru stabilirea veridicității celor invocate, fiind implicați în acest sens medicii legiști și anunțate organele procuraturii și Avocatul copilului.
Tot atunci, același deținut agresor a efectuat un atac și asupra personalului penitenciar (au avut de suferit doi angajați), fiindu-i aplicată ca măsură excepțională mijloace speciale. Decizia definitivă va fi adoptată de către procuratura mun. Chișinău.
De asemenea, pe 1 ianuarie, angajații penitenciarului nr.10-Goian au curmat tentativa de evadare a unui minor, care a încercat să forțeze ușa de rezervă a sectorului de detenție, părăsind încăperea unde participa la o activitate educativă împreună cu alți deținuți. La fel, au fost anunțate organele procuraturii și Avocatul copilului.
Totodată, în prima zi a anului, angajaţii Serviciilor regim şi supraveghere din penitenciare au efectuat percheziţii în celulele deţinuţilor fiind depistate: 10 telefoane mobile, 6 încărcătoare pentru acestea, 7 cartele SIM, aproximativ 270 litri de băutură preparată în penitenciar şi 15 kg de drojdie uscată.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
