(video) Concesionarea Aeroportului Chișinău! Diacov: Dacă nu se vede nimic, contractul trebuie reziliat!

(video) Concesionarea Aeroportului Chișinău! Diacov: Dacă nu se vede nimic, contractul trebuie reziliat!
Foto: Evz.md

Contractul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău trebuie reziliat dacă prevederile din caietul de sarcini nu se realizează. Cel puțin așa consideră deputatul democrat, Dumitru Diacov, informează Agora. Demnitarul a declarat, în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA, că i-a sugerat premierului Iurie Leancă să rezilieze contractul, dacă nu sunt implementate măsurile de modernizare a companiei.

„N-are importanță cui este concesionat, important să funcționeze, să aducă investiții, ca lumea să vadă acolo ceva. Eu am vorbit o dată cu Leancă pe tema asta și i-am spus: Dacă peste 5 luni vedem că lucuruile nu merg, ceea ce a fost scris în caietul de sarcini nu se realizează, atunci rezialiați acest contract", a declarat Dumitru Diacov.

Deputatul a mai spus că un grup de specialiști ar trebui să examineze posiblitatea dacă contractul de concesionare a Aeroportului poate fi reziliat.

Agora amintește că membrii Cabinetului de miniștri a reconfirmat concesionarea Aeroportului Chișinău la 4 octombrie. Proiectul dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și a calității serviciilor prestate de Aeroportul Internațional Chișinău. Activele Î.S. „AIC” și terenul aferent acesteia urmează a fi transmise în concesiune pentru o perioadă de până la 49 de ani, iar volumul investițiilor întreprinderii concesionale urmează să fie de cel puțin 240 milioane euro.

Titularul dreptului de proprietate rămâne statul Republica Moldova, iar venitul și profitul adus prin folosirea bunurilor concesionate aparțin concesionarului SRL „Avia Invest”.

Susține AGORA

AGORA arată realitatea în care trăim, fără a o distorsiona sau a ascunde adevărul. În fiecare zi îți oferim știri adevărate și echidistante. Susține-ne să îți livrăm conținutul relevant, de care ai nevoie. Durează doar 1 minut.

Ai deja cont? Autentifică-te aici.

Vezi și aceste știri
Șoseaua care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni, blocată. Mai mulți șoferi protestează împotriva restricțiilor de călătorie puse moldovenilor în UE (VIDEO)

Șoseaua care duce spre punctul de trecere a frontierei Leușeni, blocată. Mai mulți șoferi protestează împotriva restricțiilor de călătorie puse moldovenilor în UE (VIDEO)

Probleme de coloană cauzate de felul în care pășim. Specialistul în kinetoterapie spune la ce trebuie să fim atenți atunci când mergem (VIDEO)

Probleme de coloană cauzate de felul în care pășim. Specialistul în kinetoterapie spune la ce trebuie să fim atenți atunci când mergem (VIDEO)

CNAM anunță venituri proprii mai mari decât anul trecut. O parte din creștere se datorează achitării polițelor medicale

CNAM anunță venituri proprii mai mari decât anul trecut. O parte din creștere se datorează achitării polițelor medicale

Advertoriale
Mai aproape de furnizorii locali. Kaufland lansează campania „Proaspăt de acasă. Produs în Moldova”

Mai aproape de furnizorii locali. Kaufland lansează campania „Proaspăt de acasă. Produs în Moldova”

Startup Moldova propune soluții digitale pentru dezvoltarea sectoarelor economiei naționale (VIDEO)

Startup Moldova propune soluții digitale pentru dezvoltarea sectoarelor economiei naționale (VIDEO)

Cu mașina electrică de la Chișinău la București. Câteva stații electrice noi, instalate de Kaufland, vor conecta cele două orașe (FOTO)

Cu mașina electrică de la Chișinău la București. Câteva stații electrice noi, instalate de Kaufland, vor conecta cele două orașe (FOTO)

DONEAZĂ
Descarcă aplicația AGORA
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
    Podcastul „Bilet în Parlament”: Putin a schimbat Legea Supremă? Hai și noi! Cum a apărut ideea reformei constituționale (AUDIO)
  • Oameni ca tine: Adelina Dodon - femeia care își îndulcește cariera academică cu deserturi cu gust de copilărie (VIDEO, FOTO)
  • Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Un an fără Plahotniuc. Din coordonatorul țării în bau-bau-ul politicii moldovenești (AUDIO)
  • Premierul Ion Chicu vine în studioul AGORA
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Diana Lupu – surprize pentru cei dragi la Padova. Moldoveanca le duce buchete personalizate...
  • Examenele medicale ale copiilor, pentru a fi admiși la studii, vor putea fi realizate doar...
Cele mai populare
  • 1
    Un grup de moldoveni, întorși de la granița cu România. Reacția Poliției de Frontieră Iași (VIDEO)
  • 2
    Petiție inițiată de un italian. Cere ca Hotelul Național să nu fie demolat
  • 3
    Încă un deputat socialist se adresează la ANI. Cere verificarea declarației de avere a unui deputat PAS
  • 4
    Decizie CC: Președintele poate fi suspendat și demis din funcție dacă refuză să desemneze premierul propus de o majoritate parlamentară formalizată
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.