22 de turiști, printre care 9 copii, blocați pe un vârf de munte în România

22 de turiști, printre care 9 copii, blocați pe un vârf de munte în România

Douăzeci şi doi de turişti, între care nouă copii, sunt blocaţi pe Vârful Roman din judeţul Vâlcea. Se întâmplă din cauza unui drum impracticabil, acoperit cu zăpadă. Potrivit mediafax, jandarmii şi salvamontiştii intervin pentru a elibera victimele.

Turiştii au cerut ajutor prin apel 112 sprijinul jandarmilor montani şi al salvamontiştilor. Specialiștii, ajutaţi de vehicule speciale, au plecat deja în căutarea acestora.

Şeful Serviciului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, a declarat că turiştii au intrat pe un drum închis, acoperit de zăpadă, pe care nu mai pot înainta. Oficialul a precizat că turiştii vor fi ajutaţi să coboare imediat ce drumul va permite acest lucru.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.