Donald Trump Trump a dat termen pentru suspendarea Loteriei vizelor până pe 5 martie. Oficialul a declarat că negociază cu democrații acest lucru la schimb cu DACA, legea privind deportarea imigranților aflați pe teritoriul SUA. Potrivit presei americane, președintele american a reiterat că nu va sprijini o legislație care să protejeze sute de mii de imigranți de la deportare decât dacă primește fonduri pentru ridicarea zidului de la frontiera cu Mexicul și eliminarea programului Loteria vizelor.
Administrația de la Casa Albă are un plan de 10 ani, de 18 miliarde de dolari, pentru a construi un zid la granița cu Mexicul. Proiectul nu se bucură de popularitate în rândul democraților.
În septembrie, Trump a anulat DACA, legea instituită de fostul președinte Barack Obama pentru a proteja aproape 800.000 de imigranți de la deportare, permițându-le să trăiască legal și să lucreze în Statele Unite.
Trump a dat Congresului termen până pe 5 martie să convină asupra unei legislații care să permită o protecție echivalentă cu cea oferită de DACA, cu condiția ca măsura să includă finanțarea unui zid de-a lungul graniței cu Mexicul.
Donald Trump vrea încetarea programului Loteria Vizelor, în urma atentatului din New York, în care opt persoane au fost ucise. Președintele american a criticat programul și a cerut instituirea unui sistem de acordare a vizelor „pe bază de merit”.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
