Ibrahimovic susține că este victima rasismului în Suedia

Ibrahimovic susține că este victima rasismului în Suedia
Foto: digisport.ro

Zlatan Ibrahimovic a afirmat, într-un interviu pentru televiziunea Canal +, că este victima rasismului în Suedia, ţara în care s-a născut în urmă cu 36 de ani, în familia unor imigranţi din fosta Iugoslavie, relatează presa internaţională, citată de digisport.ro. Ibrahimovic (Manchester United) şi-a amintit primii său paşi în cariera de fotbalist: „Când am început la Malmo, nu eram acceptat ca toţi ceilalţi. De ce? Fiindcă mă chema Ibrahimovic. Nu Andersson, Svensson, toate aceste nume tipic suedeze”.

Potrivit atacantului, această tendinţă continuă: „Ei (presa - n. r.) continuă să mă atace. Fiindcă nu acceptă că sunt Ibrahimovic. Dacă alt jucător ar comite greşelile pe care le fac eu, l-ar apăra. Când e vorba de mine, nu mă apără. Asta însă îmi convine, astea sunt lucrurile care m-au făcut mai puternic. Acum vorbesc de rasism. E vorba de rasism. Nu spun că e rasism pe faţă, ci unul ascuns (...) fiindcă nu mă cheamă Andersson sau Svensson. Dacă m-ar chema astfel, crede-mă, m-ar apăra chiar dacă...chiar dacă aş jefui o bancă”, a spus Zlatan.

Ibrahimovic a mai povestit despre adolescenţa sa, în care nu a mâncat întotdeauna pe săturate: „Avea 15 ani, trebuia să plătesc ca să particip la un turneu cu Malmo. Nu câştigam însă bani. Tata mi-a dat banii pentru chirie ca să merg la acest turneu”.

Atacantul suedez mai are contract până la finalul acestui sezon cu Manchester United, acolo unde joacă din iulie 2016.

Foto: digisport.ro

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ioniță: Restricțiile Băncii Naționale, privind accesul la creditele bancare, dezavantajează economia națională

Ioniță: Restricțiile Băncii Naționale, privind accesul la creditele bancare, dezavantajează economia națională

Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost câștigat de militanți pentru drepturile omului din Ucraina, Rusia și Belarus (VIDEO)

Premiul Nobel pentru Pace 2022 a fost câștigat de militanți pentru drepturile omului din Ucraina, Rusia și Belarus (VIDEO)

17 autocamioane cu ajutoare umanitare au fost escortate către Ucraina (VIDEO)

17 autocamioane cu ajutoare umanitare au fost escortate către Ucraina (VIDEO)

Advertoriale
Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Berea artizanală Keller HOLZ - între pasiune și gust (VIDEO)

Moldova Developer Conference: Află de ce nu ar trebui să ratezi cel mai mare eveniment anual IT

Moldova Developer Conference: Află de ce nu ar trebui să ratezi cel mai mare eveniment anual IT

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

Dobânda mică nu înseamnă un credit ieftin! Cum să alegi corect cel mai bun credit?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
    DESCIFRAT| Ce mai fac refugiații din Ucraina? (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    „Nimeni nu are nevoie de noi”. În mediul online a apărut un video în care sute de soldații ruși din regiunea Belgorod se plâng de haosul din timpul mobilizării (VIDEO)
  • 2
    „R. Moldova încalcă drepturile cetățenilor din stânga Nistrului”, reprezentantul Transnistriei în Rusia, acuză țara noastră la ONU. Reacția autorităților de la Chișinău
  • 3
    PROFESIONIȘTII| Inspector de patrulare: „Șoferii au două întrebări: M-ai găsit taman pe mine? Ai procent de aici?”
  • 4
    Ruptură între PSRM și PCRM? „Noi, comuniștii, și Voronin personal, am devenit o acoperire pentru Dodon”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.