VIDEO. Băsescu: Decalajul între România și Republica Moldova, din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor, va crește

VIDEO. Băsescu: Decalajul între România și Republica Moldova, din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor, va crește

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, și-a exprimat părerea potrivit căreia costul proiectului de unire între România și Republica Moldova crește pe zi ce trece. Politicianul s-a referit la indicatorii precum PIB pe cap de locuitor, salariu mediu și valoarea pensiilor. 

„E un proiect pe care, cu cât îl întârziem, cu atât va fi mai scump pentru că acest decalaj între România și Republica Moldova, din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor, al salariilor, al pensiilor, crește”, a spus politicianul, care a precizat că, în anii 90 indicatorii PIB erau practic egale între cele două state, însă au ajuns să crească de șapte ori în cazul României.

„Nu poți să spui „ne unim” , dar voi rămâneți cu pensia de 90 de euro, cât au moldovenii, și noi mergem cu pensia de 300 de euro”, a conchis Băsescu în cadrul unei emisiuni la postul TV B1.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal