Cartea „Reconstituiri cu Ileana Popovici” va fi lansată în premieră la Chișinău

Cartea „Reconstituiri cu Ileana Popovici” va fi lansată în premieră la Chișinău

Volumul „Reconstituiri cu Ileana Popovici” este dedicat celebrei muziciene, cunoscută pentru rolul ei în „Reconstituirea”, cel mai bun film românesc din toate timpurile potrivit Asociației Criticilor Români de Film. Scrisă de nepoata ei, Radmila Popovici, cartea va prezentată joi, 18 ianuarie, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău.  

„Om de muzică, de scenă, de televiziune, de radio, Ileana Popovici întrunește calități umane deosebite. Dincolo de frumusețea fizică, Ileana Popovici dovedește și o frumusețe sufletească rară, generozitatea ei fiind proverbială. Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să scriu eu o carte despre vechea mea prietenă și colaboratoare, deși poate n-aș fi fost îndeajuns de obiectiv, așa încît mai bine că familia ei mi-a luat-o înainte”, a comentat jurnalistul TVR, Octavian Ursulescu.

Alături de autoarea cărții, la prezentarea vor participa jurnalistul Vasile Botnaru, scriitorul Mihai Poiată, publicistul Vitalie Ciobanu și istoricul Octavian Țîcu. Evenimentul va fi moderat de editorul Emilian Galaicu-Păun.

Volumul „Reconstituiri cu Ileana Popovici” a apărut la editura Adenium.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.