Raionul Hâncești trece la energia verde. Două sate au renunțat la gaze și cărbune pentru încălzire

Raionul Hâncești trece la energia verde. Două sate au renunțat la gaze și cărbune pentru încălzire

Tot mai multe instituții publice din raionul Hâncești renunță la încălzirea cu gaze și cărbune, trecând la sisteme de încălzire pe biomasă. Două dintre cele 8 sate din raionul respectiv și-au conectat toate instituțiile publice la energia verde. 

Potrivit surselor din cadrul PNUD Moldova (organismul care implementează proiectul), este vorba de satele Cărpineni și Crasnoarmeiscoe. Toate şcolile, grădiniţele și primăriile din aceste localități sunt acum încălzite cu energie obținută din biomasă. 

În total, 5.600 oameni din 8 sate (Cărpineni, Crasnoarmeiscoe, Cotul Morii,  Dancu, Drăguşenii Noi, Logăneşti, Boghiceni, Obileni) au acces la energie regenerabilă, produsă local, datorită suportului acordat de Uniunea Europeană. 

Investiţiile Proiectului Energie şi Biomasă în raionul Hânceşti sunt de 518.000 Euro, fonduri europene, comunităţile contribuind la rândul lor cu 188.903 Euro în total.

Vineri, 19 ianuarie, toți beneficiarii proiectului se vor întâlni la școala din comunitatea Cotul Morii pentru a evalua procesul de trecere la energia verde. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Unde-s mulți puterea crește sau cum băștinașii, diaspora și autoritățile locale de la Sireți și-au unit forțele ca să schimbe satul în bine (VIDEO)

Unde-s mulți puterea crește sau cum băștinașii, diaspora și autoritățile locale de la Sireți și-au unit forțele ca să schimbe satul în bine (VIDEO)

Trei ani de închisoare cu suspendare și amendă de 200 mii de lei: O angajată de la Direcția Educație Tineret și Sport, sectorul Rîșcani, condamnată pentru corupere pasivă

Trei ani de închisoare cu suspendare și amendă de 200 mii de lei: O angajată de la Direcția Educație Tineret și Sport, sectorul Rîșcani, condamnată pentru corupere pasivă

Demisie la Ministerul de Externe: Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă pleacă din funcție

Demisie la Ministerul de Externe: Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă pleacă din funcție

Advertoriale
Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Preparatele Heel - Remediul tusei și răcelii

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Cum să evaluezi gândirea și competențele candidaților în cadrul interviului de angajare

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Tarifele la energia electrică s-au majorat. Cât vor achita consumatorii Premier Energy și FEE Nord
  • 2
    Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor
  • 3
    Pensiile nu vor fi indexate conform ratei inflației, așa cum prevede legea. Spatari: „Este foarte scump”
  • 4
    Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.