
Vânzările de automobile noi în R. Moldova în 2017 au crescut cu 31,7%
Surprinzător sau nu, dar anul 2017 a însemnat o creştere substanţială la vânzări ale automobilelor noi în Republica Moldvova, accentuată mai ales în ultimele luni ale anului. Astfel, dacă în anul 2016 s-au vândut 4,186 de automobile noi în Moldova, atunci în 2017 s-a înregistrat o creştere de 31.7%, până la 5,512 automobile vândute în cele 12 luni ale anului, scrie piataauto.md.
・
Potrivit sursei, în fiecare an, statistica despre numărul de mașini nou cumpărate este o reprezentare fidelă a bunăstării populaţiei şi a încrederii acesteia în viitor.

Din anul 2008 încoace, cifre mai mari de vânzări au fost înregistrate doar în anii 2011 şi 2008. Anul 2017 a continuat astfel şi mai pronunţat trendul de creştere pornit în anul 2016.
GRAFIC. Mărcile auto cu cele mai mari vânzări în R. Moldova, în 2017
Foto: piataauto.md