
Dodon comentează proiectul liberalilor de ieșire a Republicii Moldova din CSI: Nu va merge asta
Președintele Igor Dodon a comentat aseară inițiativa liberalilor de ieșire a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente. Potrivit președintelui, proiectul este unul extrem de riscant pentru țara noastră. Totuși, șeful statului se arată sceptic față de izbânda liberalilor.
・
„Este un proiect foarte riscant. Ce înseamnă ieșirea din CSI? Asta înseamnă suspendarea tuturor acordurilor care sunt, asta înseamnă 600 de mii de cetățeni ai RM care sunt în aceste state. Să resupunem că majoritatea parlamentară votează hotărârea. Aici nu este lege, dacă era eu blocam de 2-3 ori, de două ori. Aici Parlamentul aprobă prin Hotărâre. Procedura este de 12 luni, ceea ce înseamnă că nu va fi ieșirea din CSI până la alegeri. După alegeri deja nu va mai merge asta”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.
Menționăm că inițiativa înregistrată de liberali în Parlamentul Republicii Moldova presupune denunțarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente (CSI) și abrogarea hotărârii Parlamentului privind ratificarea acestui acord. Simplificând termenii, deputații PL propun ieșirea Republicii Moldova din componența CSI, organizația internațională creată la inițiativa Federației Ruse, după prăbușirea Uniunii Sovietice, și din care fac parte mai multe state ex-sovietice.