
Reținuți pentru că comercializau droguri sintetice pe Viber, Telegram și WhatsApp
Patru persoane din Chișinău cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani au fost reținute în aceste zile de ofițerii Direcției Antidrog. Acestea sunt suspectați de comercializarea drogurilor sintetice prin intermediul aplicațiilor digitale.
・
În urma investigațiilor efectuate de către angajații Direcției Antidrog, s-a stabilit că suspecții, prin intermediul aplicaţiilor Viber, Telegram, WhatsApp, comercializau droguri sintetice consumatorilor la preţ de 300 lei pentru 5 grame. Drogurile erau ascunse din timp de către suspecți, iar după primirea banilor de la consumatori, aceștia le indicau locul.
La 11 ianuarie 2018, în urma acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigații, suspecții au fost reținuți în momentul producerii și comercializării drogurilor destinate consumatorilor.
În urma perchezițiilor corporale și la domiciliile suspecților, a fost depistat și confiscat peste 1kg de droguri etnobotanice, materie primă și substanțe chimice destinate producerii acestora, pachețele de tip zip-lock destinate ambalării drogurilor, cartele SIM și telefoane mobile, precum și bani obținuți din comercializarea drogurilor.
Valoarea totală a drogurilor confiscate este de aproximativ 70 000 lei.
Suspecții au fost arestați pe un termen de 30 de zile și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.