Guvernul SUA a intrat în blocaj. Sute de mii de angajați vor fi afectați

Guvernul SUA a intrat în blocaj. Sute de mii de angajați vor fi afectați

Guvernul Statelor Unite a intrat în blocaj, după ce republicanii şi democraţii din Senatul american nu au ajuns la un acord privind finanţarea pe termen scurt a operaţiunilor Executivului, scrie CNN. 50 de senatori americani au votat în favoarea proiectului de finanţare a Executivului, fiind necesare 60 de voturi pentru ca acest proiect să fie adoptat.

 Anterior, proiectul privind finanţarea Executivului a fost adoptat în Camera Reprezentanţilor şi era necesar de votul dat de Senat pentru evitarea întrării în blocaj guvernamental.

Sute de mii de angajaţi din administraţie vor fi afectaţi de acest blocaj. Mai multe agenţii federale vor fi închise, însă serviciile esenţiale vor continua să funcţioneze.

Jim Mattis, secretarul american al Apărării, a declarat că peste 50% din personalul Pentagonului nu va veni de luni la muncă, iar mai multe operaţiuni vor fi sistate.

Democraţii au precizat că s-au opus proiectului de finanţare a Executivului din cauză că nu au fost incluse măsuri de protecţie a tinerilor imigranţi. Casa Albă a anunţat că nu va discuta despre imigraţie până când activitatea guvernamentală nu va reveni la normal.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

EDITORIAL internațional | Scurt ghid anti-anxietate pentru un început de an plin de crize

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Ultimă oră: Ministerul Sănătății anunță 1039 de cazuri noi de infectări cu COVID-19

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.