O carte biografică neautorizată dezvăluie drama prin care a trecut Brigitte Macron, când s-a aflat că are o idilă cu elevul ei de 15 ani

O carte biografică neautorizată dezvăluie drama prin care a trecut Brigitte Macron, când s-a aflat că are o idilă cu elevul ei de 15 ani

Când l-a întâlnit prima oară pe Emmanuel, el avea 14 ani, iar ea 38 de ani. Viaţa ei respectabilă avea să se sfârşească. S-au îndrăgostit pe când el avea 15 ani, iar povestea lor a scandalizat Amiens, scrie mediafax.ro.

Părinţii profesoarei Brigitte Macron (64 de ani) , ambii doctori, au fost trataţi „ca şi când ar fi fost ciumaţi”, în timp ce ea a început idila cu Emmanuel Mcron (40 de ani), care la acea vreme îi era elev la Liceul Catolic La Providence. Uşa lor era scuipată şi primeau scrisori care o denunţau pe fiica lor, se arată în noua carte biografică neautorizată, intitulată „L'Affranchie”, scrisă de Maëlle Brun, potrivit ONE.

Brigitte i-a şocat pe concetăţenii ei din Amiens, când relaţia ei cu viitorul preşedinte a ieşit la iveală. La acea vreme, ea provenea dintr-o familie înstărită, soţul ei era un bancher de succes şi era mama a trei copii. Când l-a întâlnit prima oară pe Emmanuel, el avea 14 ani, iar ea 38 de ani. Viaţa ei respectabilă avea să se sfârşească. S-au îndrăgostit pe când el avea 15 ani, iar povestea lor a scandalizat Amiens. Brun citează o persoană apropiată doamnei Macron, căreia aceasta i-ar fi explicat că perioada este o „rană” în viaţa ei, despre care nu-i place să vorbească. „Dar mi-a spus cândva că şi-a pierdut toţi prietenii. Prietenii cu care pleca în vacanţă s-au schimbat peste noapte şi nu au mai vrut să-I vorbească”, a mai spus cunoştinţa acesteia.

Publicitate

Soţul lui Brigitte a avut o reacţie violentă când a constatat că era înlocit de un coleg de şcoală al fiicei lui, un adolescent pe care îl primise adesea în casă. „Este o rană greu de vindecat”, scrie Brun. Auziere lucra în domeniul finanţelor pe atunci şi credea că are o viaţă fericită cu soţia şi cei trei copii ai lor, în Amiens. Bancherul a dispărut fără urmă, spun vecinii, care nu l-au mai văzut niciodată. După ce divorţul a fost în sfârşit finalizat, Emmanuel şi Brigitte s-au căsătorit.

„Sunt momente în viaţă în care trebuie să faci alegeri vitale. Şi pentru mine asta a fost. Aşa că ce s-a spus timp de peste 20 de ani nu are importanţă. Desigur, luăm micul dejun împreună, eu cu ridurile mele, el cu tinereţea lui”, a spus ea în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru revista „Elle”.

Biografia mai susţine că Emmanuel a scris un roman picant despre iubirea lor de la început.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal