O femeie din Germania, condamnată la moarte în Irak

O femeie din Germania, condamnată la moarte în Irak

O femeie din Germania a fost condamnată la moarte în Irak pentru că a făcut parte din gruparea teroristă Stat Islamic. Este pentru prima dată când o asemenea sentinţă vizează o femeie din Uniunea Europeană.

Numele şi vârsta ei nu au fost făcute publice. Aceeaşi instanţă a mai condamnat la moarte o jihadistă rusă în septembrie anul trecut. Presa locală nu a precizat dacă sentinţa este definitivă.

Curtea, responsabilă în special de cazurile de terorism, a condamnat această femeie, a cărei identitate nu a fost precizată, la execuţie prin spânzurare pentru „sprijin logistic şi ajutor acordat grupării teroriste pentru comiterea de crime”, a precizat într-un comunicat emis de judecătorul Abdel Settar Bayraqdar, purtătorul de cuvânt al curţii.

„Acuzata a recunoscut în timpul interogatoriilor că a părăsit Germania pentru a pleca în Siria, apoi în Irak pentru a se alătura Statului Islamic, cu cele doua fiice ale sale, care s-au căsătorit cu membri ai grupării jihadiste”, a adăugat Bayraqdar, citat de Agerpres.

În septembrie, aceeaşi curte a condamnat pentru prima oară la pedeapsa capitală un jihadist rus, arestat la Mosul, în nordul ţării.

În iulie, justiţia germană a anunţat că o adolescentă germană de 16 ani, care se alăturase grupării Statul Islamic, a fost arestată la Mosul.

Săptămânalul german Der Spiegel relatase ulterior că aceasta se alăturase altor trei rezidente germane aflate în detenţie la Bagdad, arestate în iulie, între care o femeie originară din Maroc şi alta din Cecenia. Diplomaţi germani au putut să le viziteze într-o închisoare situată în zona aeroportului din Bagdad, potrivit aceluiaşi săptămânal.

Autorităţile irakiene nu au indicat niciodată în mod oficial numărul de jihadişti luaţi prizonieri în timpul contraofensivei forţelor pro-guvernamentale care au reuşit să alunge Statul Islamic din toate centrele urbane din Irak în 2017.

Dar potrivit comandanţilor irakieni şi combatanţilor kurzi irakieni, sute de jihadişti s-ar fi predat. Alţii au reuşit să se strecoare printre cei strămutaţi sau să rămână pe loc pentru a se întoarce la „viaţa civilă”.

Numai în provincia Ninive, a cărei capitală este Mosul, „peste 4.000 de jihadişti au fost arestaţi” de la preluarea controlului asupra acestui al doilea oraş ca mărime din Irak în iulie, potrivit şefului poliţiei, generalul Wathiq al-Hamdani.

În decembrie, Irakul a celebrat cu mare fast „sfârşitul războiului împotriva Statului Islamic”, dar jihadiştii continuă să comită atacuri, chiar şi în centrul capitalei, şi ar fi chiar în poziţia să cucerească anumite zone din deşert lângă Siria. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Droguri în valoare de două milioane de lei, confiscate de ofițerii INI. Un bărbat din Orhei, reținut

Droguri în valoare de două milioane de lei, confiscate de ofițerii INI. Un bărbat din Orhei, reținut

Soarta edificiilor „Casa Modei

Soarta edificiilor „Casa Modei" și fosta clădire „ASITO”, decisă. Platon a pierdut procesul de judecată

Procuratura municipiului Bălți a adus scuze publice fostului polițist de frontieră Gheorghe Petic. Reacția acestuia

Procuratura municipiului Bălți a adus scuze publice fostului polițist de frontieră Gheorghe Petic. Reacția acestuia

Advertoriale
Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 2
    Botnari-da, PCCOCS -ba: În timp ce fostul deputat spune că nu a fost citat în instanță, oamenii legii vorbesc despre o cerere de amânare a ședințelor
  • 3
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 4
    O altă pandemie. Despre depresie, suicid și cifrele care mint (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.