
România ar putea avea un Guvern până la sfârșitul acestei săptămâni. Dragnea: „Votul a fost unanim”
România ar putea avea un Executiv până la sfârșitul acestei săptămâni. Noua componență a Guvernului va fi votată vineri, 26 ianuarie. Declarația a fost făcută de către președintele PSD, Liviu Dagnea, citat de Agerpres.
・
„Ceea ce propuseseră mai mulţi colegi în zilele trecute a fost susţinut în unanimitate astăzi şi anume - vineri să ne vedem la ora 11:00, să adoptăm prin vot componenţa Cabinetului, dar, ca şi procedură, fiecare organizaţie sau fiecare grup de organizaţie sau fiecare membru al Comitetului Executiv să facă propuneri pentru un membru al Cabinetului”, a declarat Liviu Dragnea.
Politicianul a adăugat că fiecare propunere va fi centralizată, iar vineri va fi votată separat:
„ Dacă vor fi mai multe propuneri pe un minister, CExN va analiza cu multă seriozitate şi cu multă atenţie care este cea mai bună propunere, pentru că, dincolo de reprezentarea politică, care este importantă, cel mai important lucru este ca orice membru al Cabinetului să fie bine pregătit şi să îşi aducă contribuţia lui la îndeplinirea unui program de guvernare bun", a mai spus Dragnea.
Potrivit presei de peste Prut, noul Executiv al României va fi condus de Viorica Dăncilă. Cabinetul de Miniștri va avea aceeaşi structură ca şi cel precedent: un premier, trei vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, şi 26 de portofolii, doi miniştri fiind delegaţi.