
FOTO. O moldoveancă stabilită în Grecia a primit o înaltă distincție de la UNESCO
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) i-a acordat moldovencei Svetlana Lisagor Vergis premiul de onoare în cadrul festivității anuale „Oamenii anului”.
・
Svetlana Lisagor Vergis este stabilită în Grecia de mai mult timp. Alături de echipa Uniunii de prietenie moldo-elene, ea desfășoară în mod regulat diferite manifestpări cultural-artistice, în scopuri caritabile și cu intenția de a promova Moldova în Grecia și pe întreg teritoriul adiacent.
Ceremonia de acordare a premiilor a avut loc la începutul lunii ianuarie. Premiile au fost oferite de președintele UNESCO din Pireu și Insulele din Grecia, Ioannis Maronitis. Acesta a onorat reprezentanți ai autorităților locale, corpul ofițerilor de poliție, personalități din domeniul artelor, culturii, învățământului și colaboratori a organizațiilor culturale pentru aportul acestora și contribuția lor pentru o societate prosperă și promovarea valorilor culturale.

