După ce liberal-democratul Tudor Deliu a sugerat că alegerea lui Valeriu Ghilețchi în funcția de vicepreședinte al Parlamentului a fost făcută cu falsificarea numărului de voturi, Partidul Popular European vine cu o replică. Formațiunea declară că majoritatea parlamentară își menține sprijinul politic pentru Valeriu Ghilețchi și că „învinuirile aduse și atacul la persoană” sunt regretabile.
Reproducem integral replica popular-europenilor:
Grupul Parlamentar Popular European și vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, consideră acuzațiile aduse de fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova drept un atac politic, cu puternice accente discriminatorii.
Procedura juridică de alegere a deputatului Valeriu Ghilețchi în calitate de vicepreședinte al Parlamentului s-a consumat cu respectarea tuturor normelor legale, rezultatul final fiind anunțat de președintele Parlamentului.
Este adevărat că reprezentanții PLDM au făcut o sesizare verbală și au cerut renumărarea voturilor, însă contestația nu a fost susținută de plen, ceea ce confirmă încă o dată legalitatea alegerii lui Valeriu Ghilețchi în funcția de vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova.
Este, de asemenea, important să menționăm că decizia de alegere a Domnului Ghilețchi la funcția de Vice președinte este nu doar o decizie juridică, ci și o decizie politică care este susținută în continuare de majoritatea parlamentară.
„Atât eu personal, cât și colegii din Grupul PPE, am susținut renumărarea votului, anume pentru a evita asemenea acuzații nejustificate și atacuri din partea unor foști colegi. În acel moment, însă, majoritatea deputaților a respins contestația PLDM, considerând-o neîntemeiată”, a declarat Valeriu Ghilețchi, vicepreședintele Parlamentului.
Învinuirile aduse și atacul asupra imaginii întregului Parlament sunt de la sine înțelese în contextul unui an electoral. Mai mult, maniera discriminatorie și atacul la persoană cu care a fost realizată această contestație este regretabilă în condițiile unui stat de drept și democratic.
Cu toate acestea, facem apel la rațiunea colegilor din opoziție să respecte Hotărârea de Parlament Nr. 323 din 22 decembrie 2017 și să evite aceste învinuiri și acuzații politizate excesiv.
Menționăm că funcția de vicepreședinte al Parlamentului a devenit vacantă în urma nominalizării lui Iurie Leancă pentru funcția de viceprim-ministru pentru Integrare Europeană. Majoritatea parlamentară, prezentă în ședință în număr de 51 de deputați, a susținut candidatura lui Valeriu Ghilețchi pentru această funcție, la propunerea președintelui Parlamentului, Andrian Candu.
Vezi și: FOCUS. Votul pentru candidatura lui Ghilețchi: Câți deputați au votat de fapt?
Valeriu Ghilețchi a fost ales președinte al Parlamentului la 22 decembrie 2017, în ultima ședință plenară a sesiunii de toamnă-iarnă. Potrivit anunțului făcut de președintele Parlamentului imediat după votare, 51 de deputați au ridicat mână în usținerea candidaturii lui Ghilețchi. Tudor Deliu, pe de altă parte, susține că doar 34 de parlamentari și-au dat votul, în aceste condiții Ghilețchi nu a întrunit numărul necesar de voturi. În acel moment, în sală erau prezenți 88 de deputați.
Vezi și aceste știri

Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache

În luna mai, producția de autoturisme s-a prăbușit cu 97% în Federația Rusă
