
Guvernul a îndeplinit cerințele pentru a obține prima tranșă a Acordului macro-financiar. Când vor ajunge banii în haznaua statului
Prima tranșă din Acordului de asistență macro-financiară în valoare de 100 de milioane de euro va intra în conturile țării noastre cel târziu la începutul lunii aprilie. Declarația a fost făcută astăzi, de către premierul Pavel Filip. Șeful Cabinetului de Miniștri a precizat că primele 10 condiții care au fost puse în fața Guvernului au fost îndeplinite cu succes.
・
„Nu se pune întrebarea dacă o vom primi asistența financiară, întrebarea este când o vom primi. Sper ca acest lucru să se întâmple cel târziu în luna martie sau la începutul lunii aprilie”, a declarat Pavel Filip.
De asemenea, premierul a subliniat că Guvernul a îndeplini cele 10 cerințe impuse pentru prima tranșă.
„Această asistență macrofinanciară urmează să vină în trei tranșe în Moldova. Avem și condiționalități pentru fiecare tranșă. Pentru prima tranșă sunt 10 condiționalități care au fost realizate deja de către noi. Am trimis o scrisoare, așteptăm o misiune de evaluare în Moldova, și odată cu ea vom fi eligibili pentru a primi prima tranșă” a mai spus Pavel Filip.