Premierul Pavel Filip a prezentat realizările și priorităţile Guvernului

Premierul Pavel Filip a prezentat realizările și priorităţile Guvernului

Redresarea sistemului bancar, creșterea economică, dar și deblocarea finanțărilor externe. Aceastea sunt doar câteva dintre succesele actualei guvernări, trecute în revistă de către premierul Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă cu ocazia împlinirii a doi ani de la învestire.

Premierul a declarat că, în pofida faptului că a fost învestit într-o perioadă de criză, Guvernul a reușit să deblocheze finanțările externe și să stabilizeze economia. „Ne-am menținut angajamentul de a fi un Guvern care va răspunde prin rezultate criticilor, dar, în primul rând, va răspunde prin rezultate așteptărilor pe care le au oamenii”, a precizat Pavel Filip.

Pavel Filip a vorbit și despre dezvoltarea economică a țării, acesta fiind și obiectivul central al Guvernului. Astfel, la acest capitol, printre reușite se numără creșterea economică anuală de circa 4%, creșterea substanțială a veniturilor la bugetul de stat, măsurile întreprinse pentru confortul antreprenorilor și asanarea sectorului bancar. În continuare, Pavel Filip a spus că anume aceste progrese pe plan economic au permis Executivului să susțină agenda de măsuri sociale pentru creșterea nivelului de viață în Republica Moldova, printre care majorarea salariului mediu pe economie, indexarea pensiilor și realizarea reformei sistemului de pensii. „Vom finaliza în mod anticipat procesul de valorizare, cele două etape finale fiind deja stabilite pentru 1 aprilie, respectiv 1 octombrie curent. Am făcut acest lucru pentru a pune bazele unui sistem de pensii care să asigure vârstnicilor o bătrânețe liniștită”, a precizat premierul. 

În cadrul conferinţei, Pavel Filip a punctat și priorităţile Guvernului pentru anul 2018. Una dintre ele este reforma în Justiție, care prevede printre altele evaluarea integrității tuturor judecătorilor, restructurarea sistemului judiciar și consolidarea independenței sistemului acestuia.

De asemenea, Filip a vorbit despre modernizarea educației, dezvoltarea infrastructurii drumurilor și infrastructurii energeticer, reforma în sănătate, dar și rezolvarea problemei deşeurilor la nivel national.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Gavrilița a anunțat că mâine va avea loc prezentarea noului vicepremier pentru Reintegrare. Cine ar putea fi acesta

Gavrilița a anunțat că mâine va avea loc prezentarea noului vicepremier pentru Reintegrare. Cine ar putea fi acesta

Peste 20 de mii de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului

Peste 20 de mii de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului

Regele umorului moldovenesc împlinește 74 de ani. AGORA te invită să revezi „MonoVlog” cu Gheorghe Urschi (VIDEO)

Regele umorului moldovenesc împlinește 74 de ani. AGORA te invită să revezi „MonoVlog” cu Gheorghe Urschi (VIDEO)

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
  • 2
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 3
    Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară
  • 4
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.