Concertul Carlas Dreams de la Suceava a încins spiritele în Consiliul local: E pentru puștani

Concertul Carlas Dreams de la Suceava a încins spiritele în Consiliul local: E pentru puștani

Concertul pe care Carla’s Dreams îl va susține, la Su­ceava, pe data de 10 februarie, a reușit să încingă spiritele în Consiliul Local Suceava. Concertul face parte din suita de manifestări organizate de Primăria Suceava în perioada 10 - 11 februarie, cu ocazia aniversării a 630 de ani de la prima atestare documentară a Sucevei, mai exact a Cetății de Scaun.

„Nu mă pricep la cântat decât poate la fluierul picioarelor, dar „Carla’s Dreams” este pentru puștani. Din câte știu eu, trupe din România cântă pentru bani mai puțini”, a spus Gheorghe Petrescu, citat de presa locală.  

Potrivit consilierilor locali pentru concert trupa din Republica Moldova va lua 15.000 de euro, TVA inclus.

Replicile din tabăra PNL-PMP, favorabilă demersurilor primarului Ion Lungu, au fost că o trupă precum Car­la’s Dreams, preferată de publicul tânăr, este mai în regulă decât trupe preferate doar de pensionari. 

În rezultat, șase din opt consilieri PSD s-au abținut de la vot, un alt consilier PSD a votat „Împo­trivă”, iar ceilalți 16 consilieri pre­zenți au votat în favoarea proiectului privind programul activităților prilejuite de aniversarea a 630 de ani de atestare documentară a Sucevei, în care este inclus și concertul Carla’s Dreams. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Între 550 de lei și 875 de lei per metru ster de lemn pentru foc. Iată din ce cauză se formează diferența de preț

Între 550 de lei și 875 de lei per metru ster de lemn pentru foc. Iată din ce cauză se formează diferența de preț

Un lot de ouă urmează să fie retras din comerț. ANSA a identificat Salmonella

Un lot de ouă urmează să fie retras din comerț. ANSA a identificat Salmonella

Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari

Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari

Advertoriale
Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Ce faci de Ziua Vinului? Sărbătorește-o alături de cei dragi la Château Purcari!

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

Consecințele traumelor sportive pot fi tratate la Smile Dent Team

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

PROFESIONIȘTII| Recepționista care crește odată cu meseria (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Municipiul Chișinău are încă trei cetățeni de onoare. Ce personalități mai dețin acest titlu și care sunt beneficiile
  • 2
    Bunuri sechestrate în valoare de 6,2 mld. de lei și 33 mil. de lei, trecute în bugetul de stat. Cum intervine ARBI în recuperarea bunurilor infracționale (VIDEO)
  • 3
    Promo-LEX: Regimul de la Tiraspol a condamnat prima persoană pentru critica deschisă a războiului din Ucraina
  • 4
    Armata rusă a bombardat regiunea Dnepropetrovsk. Sunt morți și răniți (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.