VIDEO. Model cu aproape 12 milioane de fani pe Instagram, dată afară din avion după o ceartă cu o însoțitoare de zbor

VIDEO. Model cu aproape 12 milioane de fani pe Instagram, dată afară din avion după o ceartă cu o însoțitoare de zbor
Foto: media.licdn.com

Modelul Jen Selter, devenită celebră pe Instagram, unde are peste 11,7 milioane de fani, s-a aflat în centrul unui scandal la bordul unui avion American Airlines, iar însoțitorii de bord s-au văzut nevoiți să o dea afară din aeronavă, relatează News.com, citat de digi24.ro. Tânăra se afla la bordul unui avion care urma să zboare de la Miami la New York, când s-a luat la ceartă cu una dintre însoțitoarele de zbor. Selter călătorea împreună cu sora ei, dar zborul a fost amânat cu o oră și jumătate, din cauza unor probleme tehnice.

Tânăra s-ar fi ridicat să ia ceva din bagajul depozitat în compartimentul aflat deasupra scaunelor, dar o stewardesă i-a spus să stea jos. Între cele două a izbucnit o ceartă, iar însoțitoarea de zbor a chemat pilotul.

Filmarea surprinsă în timpul disputei o arată pe Jen Selter în timp ce le spune membrilor echipajului că nu a făcut nimic greșit: „Erau doi oameni la toaletă și m-am ridicat să îmi pun geaca sus, iritată pentru că stăm aici de două ore. Mi-a spus că nu putem decola până când nu mă așez eu”.

În cele din urmă, Jen Selter și sora ei au fost date jos din avion și au luat un alt zbor spre New York, a doua zi.

„A fost umilitor. M-au făcut să mă simt ca și când aș fi o persoană îngrozitoare, iar eu nu am făcut nimic greșit”, a declarat modelul în vârstă de 24 de ani pentru New York Post.

Reprezentanții American Airlines au confirmat că tinerei „i s-a cerut să coboare din avion, după o dispută”, precizând că i-au oferit acesteia cazare și transport, dar că Selter a refuzat.


Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Peste 9.000 de cazuri de COVID-19, confirmate în ultima săptămână. Rata de vaccinare rămâne scăzută

Peste 9.000 de cazuri de COVID-19, confirmate în ultima săptămână. Rata de vaccinare rămâne scăzută

„O prestație jalnică”. Cât de (ne)dezvoltat este sectorul zootehnic, prioritar în asigurarea securității alimentare a țării, și ce spun experții

„O prestație jalnică”. Cât de (ne)dezvoltat este sectorul zootehnic, prioritar în asigurarea securității alimentare a țării, și ce spun experții

Ce face în R. Moldova IsraAID, organizația care a lucrat cu refugiați din Siria, Irak și Afganistan

Ce face în R. Moldova IsraAID, organizația care a lucrat cu refugiați din Siria, Irak și Afganistan

Advertoriale
Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
  • 2
    Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism
  • 3
    Presa din Ucraina: În această dimineață au avut loc explozii pe peninsula Crimeea (VIDEO)
  • 4
    Râurile Europei sunt secate, iar oamenii de știință avertizează că seceta ar putea fi cea mai gravă din ultimii 500 de ani
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.