Bizar: CC a publicat peste o lună decizia prin care declară inadmisibilă sesizarea liberalilor privind sistemul mixt

Bizar: CC a publicat peste o lună decizia prin care declară inadmisibilă sesizarea liberalilor privind sistemul mixt

Pe site-ul Curții Constituționale a fost plasată decizia care declară inadmisibilă sesizarea privind verificarea constituționalității legii prin care a fost introdus sistemul electoral mixt. Se întâmplă după ce ieri liberalii au cerut ieri Înaltei Curți să urgenteze examinarea sesizării depuse încă pe data de 5 septembrie 2017. „În mod inexplicabil, după aproape cinci luni de la data depunerii sesizării, Înalta Curte nu a considerat necesar să se expună pe marginea argumentelor invocate de noi în sesizare”, se arătau surprinși liberalii ieri.

Între timp, decizia Curții a apărut pe site-ul instituției după mai bine de o lună de la adoptarea sa, care este din data de 15 decembrie 2017. Ea poate fi citită aici.

Decizia CC este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al R. Moldova.

Publicitate

În urma acestei acțiuni, criticile la adresa CC nu au întârziat să apară. Membrul Biroului Politic Permanent al Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, a comentat că „modul în care a acționat Curtea Constituțională demonstreză două lucruri: 1) că nu funcționează independent, ci are în vedere anumite evenimente legate de politic (de exemplu, vizita experților Comisiei de la Veneția); 2) dacă ținem cont cine era interesat ca totul să decurgă anume așa (atât decizia în sine, cât și momentul anunțării), constatăm dependența totală a acestei curți față de Partidul Democrat. Altfel nu poate fi explicat faptul că o decizie adoptată încă pe 15 decembrie 2017 este adusă la cunoștință publică abia astăzi (nici măcar un comunicat de presă nu a existat)”, a scris Litvinenco pe contul său de Facebook.

Vezi și: DOC. Ghimpu cere CC să se miște mai repede pe cazul sistemului mixt: Au trecut aproape 5 luni de la sesizare

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal