Potrivit săptămânalului Logos-press, Vasile Batcu ar fi rămas fără aceste sume încă în a doua jumătate a anului 2016, după care a sesizat organele de anchetă, el declarându-se victimă a unor escroci.

La mijlocul lunii noiembrie 2017 s-a anunţat chiar că Procuratura Anticorupţie, cu suportul operativ al Serviciului de informaţii şi Securitate, a contracarat activitatea unei grupări criminale, transfrontaliere, specializată în criminalitate financiară internaţională, notează sursa citată.

„Membrii grupării, sub calitatea falsă de brokeri şi reprezentanţi oficiali ai unor companii străine care administrează platforme de imvestiţii online, au implementat tehnici şi metode infracţionale, prin care au deposedat mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova cu peste un milion de dolari SUA.

Victimele au fost influenţate şi determinate să transfere sume considerabile pe conturile membrilor grupării criminale, cu titlu de investiţii în operaţiuni pe piaţa de capital. în consecinţă, banii fiind transferaţi în zone off-shore”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!