
Cu câteva ore înainte de demisia lui Panțîru, Dodon s-a întâlnit cu un ex-președinte al CC
În după-amiaza acestei zile, președintele Curții Constituționale, Tudor Panțîru, și-a prezentat demisia. Coincidență sau nu, cu câteva ore înainte de asta președintele Igor Dodon a anunțat că a avut o întrevedere cu Dumitru Pulbere, ex-președinte al Înaltei Curți. Cei doi, printre altele, au discutat și elaborarea unei noi constituții.
・
„În cursul dialogului am făcut un schimb de opinii cu privire la acțiunile anticonstituționale îndreptate spre subminarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova precum și despre încălcarea gravă a Constituției țării atît de reprezentanții unor instituții de stat, cît și de forțele unioniste de pe teritoriul Republicii Moldova. Am discutat despre modalitatea de revizuire a deciziilor Curții Constituționale în acest sens și necesitatea elaborării unui nou concept al Constituției care să corespundă situațiilor de maximă importanță pentru statul Republica Moldova”, a scris Dodon pe Facebook.
El a adăugat că „încălcarea Constituției de către forțele unioniste și cetățenii altor state este o acțiune fără precedent care subminează securitatea Republicii Moldova, iar cei vinovați trebuie să fie trași la răspundere în conformitate cu prevederile legislației naționale”.
Amintim că potrivit comunitatului oficial al CC, Panțîru a plecat din funcție din motive personale.