
Peste 70 de companii vor beneficia de suport direct în vederea respectării standardelor de calitate ale Uniunii Europene
Astăzi a fost lansat proiectul „Suport pentru Cadrul Infrastructurii Calității în contextul DCFTA în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Atât agențiile publice, cât și întreprinderile private vor putea beneficia de rezultatele acestui proiect, menit să sporească calitatea bunurilor și serviciilor moldovenești.
・
În cadrul proiectului, instituțiile precum Centrul de Acreditare MOLDAC, Institutul de Standardizare din Republica Moldova, Institutul Național de Meteorologie, dar și Ministerul Economiei și Infrastructurii vor colabora în vederea alinierii țării la standardele Uniunii Europene în materia calității bunurilor și a serviciilor.
În ceea ce ține de sectorul privat, autorii proiectului se așteaptă la implicarea activă a Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întrepriderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și a Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) în vederea susțenirii companiilor moldovenești, astfel încât ele să poată implementa standardele europene de calitate și să beneficieze de posibilitățile pe care le oferă Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană (DCFTA, după denumirea în engleza).
„Implementarea acestor standarde costă bani, dar această investiție nu trebuie să fie privită ca o cheltuială, ci ca o investiție intr-un activ”, a spus directorul European Business Association, Mariana Rufa.
Potrivit coordonatorului proiectului din partea UE, Speranța Olaru, 75 de companii vor putea beneficia de suport direct, mai ales sub formă asistenței tehnice.
Proiectul are un buget de 3,6 milioane de euro, durata de implementare fiind de 3 ani.
Potrivit paginii oficiale europa.eu, multe produse necesită marcajul CE ca să poată fi vândute în SEE (UE + Islanda, Liechtenstein și Norvegia). Acesta dovedește că produsele au fost evaluate și respectă normele europene în materie de siguranță, sănătate și protecție a mediului. Marcajul se aplică produselor comercializate în SEE, fabricate atât în interiorul, cât și în afara SEE.

Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) este un acord între UE și Republica Moldova care urmărește o relație comercială preferențială, bazată pe condiții mutual avantajoase, acordând fiecărei din aceste părți un acces mai bun pe piață, decât ce este oferit altor parteneri de comerț.