„Eu am încredere în consătenii mei. Eu sunt ferm convins că, atât cei care au votat deja astfel de declarații, cât și cei care intenționează să voteze astfel de declarații vor conștientiza, în timpul cel mai apropiat, că este o încălcare a Constituției Republicii Moldova. Mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să răspundă pentru acestea”, a spus Dodon. 

Amintim că nouă localități din Republica Moldova au semnat declarațiile simbolice de Unire cu România. Este vorba de localitățile Opaci din raionul Căușeni; Gotești din Cantemir; Parcova din Edineț; Feștelița din Ștefan-Vodă; Bardar, Văsieni, Puhoi, Ulmu și Ruseștii Noi din Ialoveni. 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!