Un azil pentru vârstnici solitari, inaugurat într-un sat din Cahul. Ce spun primii locatari ai acestuia și cât au costat lucrările

Un azil pentru vârstnici solitari, inaugurat într-un sat din Cahul. Ce spun primii locatari ai acestuia și cât au costat lucrările

Vârstnicii solitari din satul Moscovei, raionul Cahul, vor avea parte de condiţii de trai mai bune, scrie Gazeta de Sud. Recent, în satul a fost inaugurat un azil de bătrâni.

Inaugurarea azilului i-a bucurat mai ales pe vârstnicii originari din satul Moscovei sau pe cei din localitățile vecine. Anterior, aceștia locuiau într-un alt azil, aflat prea departe de locul lor de trai. Și iată că acum ei au fost transferați într-o clădire renovată, mai aproape de casă.

Capacitatea instituţiei este de 25 de locuri, iar în prezent aici sunt cazaţi șase bătrâni, conform sursei citate.

„Ne hrănesc bine, în cameră este curat și cald, bucătarul e bun, asistentele sunt atente, este minunat”, spun bătrânii.

Lucrările de renovare și utilare a instituției au costat circa 4,7 milioane lei și au fost finanțate de consiliul raional.

În raionul Cahul funcţionează încă trei aziluri de bătrâni.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.