Interceptări și investigații sub acoperire. Procurorii au efectuat peste 4.000 de măsuri speciale de urmărire penală, în 2017

Interceptări și investigații sub acoperire. Procurorii au efectuat peste 4.000 de măsuri speciale de urmărire penală, în 2017


În gestiunea Procuraturii Generale, în 2017, au fost 57 313 de cauze penale. În 4 317 cazuri, procurorii au primit undă verde pentru utilizarea măsurilor speciale de investigaţii. Cel mai des, procurorii au utilizat interceptările telefonice și înregistrarea convirbirilor, iar casele subiecților au fost monitorizate tehnic cel mai rar - doar în zece cazuri.

Statistica măsurilor speciale de investigații pentru 2017 arată așa:

  • interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi imaginilor - 3142 cazuri;
  • colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice - 803;
  • documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau urmărirea prin sistemul de poziţionare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice -287;
  • monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară - 12;
  • cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea şi înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat - 63;
  • supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea - 10.

Nemijlocit de către procurori, în condiţiile legislaţiei procesual-penale, a fost autorizată înfăptuirea măsurilor speciale de investigaţii în 581 cazuri, inclusiv:

  • identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului sistemelor de comunicaţii electronice ori a punctelor de acces la sistemele informatice - 264 cazuri;
  • urmărirea vizuală - 151;
  • controlul transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate - 99;
  • investigaţia sub acoperire -31;
  • achiziţia de control - 31;
  • livrarea controlată - 2.

Procuratura argumentează că măsurile speciale de investigaţii sunt eficiente în procesul de cercetare a infracţiunilor, iar autorizarea lor de către judecătorul de instrucţie este în măsură să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Într-un interviu oferit portalului Digital.Report, Procurorul General a declarat că: „...astfel de măsuri au loc doar la investigarea crimelor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, iar organele de drept sunt obligate să aplice acest procedeu legal pentru a descoperi infracţiunea şi a-şi apăra cetăţenii. Atâta timp cât această măsură se derulează într-un câmp legal şi dă rezultate - ea va fi utilizată.”

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Președintele Germaniei vine la Chișinău. Când va avea loc vizita

Președintele Germaniei vine la Chișinău. Când va avea loc vizita

Peste 100 de farmacii din țară vor deveni puncte de informare pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Peste 100 de farmacii din țară vor deveni puncte de informare pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Moara de vânt din satul Gaidar va fi restaurată. Aceasta își va redeschide curând ușile în calitate de obiectiv turistic

Moara de vânt din satul Gaidar va fi restaurată. Aceasta își va redeschide curând ușile în calitate de obiectiv turistic

Advertoriale
Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani.  Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

A urcat Everestul de 24 de ori în 25 de ani. Istoria șerpașului care ajută alpiniștii să escaladeze cel mai înalt munte de pe planetă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 2
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 3
    Focar în trafic! Chișinăuienii propun soluții pentru ambuteiajele din sectorul Buiucani: Parcări multietajate, centură de ocolire sau taxe pentru mașinile vechi (VIDEO/FOTO)
  • 4
    Noi detalii despre perchezițiile efectuate de Procuratura Anticorupție la domiciliul ex-deputatului PDM Vladimir Andronachi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.