
Socialiștii din CMC anunță amenajarea a 100 de terenuri de joacă și 100 de terenuri sportive în Capitală
300 de curți din Capitală ar putea fi reînnoite în prima parte a acestui an. Cel puțin asta promite președintele fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban. Potrivit lui Ceban, într-o treime de curți vor fi amenajate terenuri de joacă, încă 100 vor avea complexe sportive, iar încă 70-100 vor fi amenajate și reparate.
・
Potrivit lui Ceban, deocamdată au fost selectate 258 de adrese care au fost expediate direcțiilor municipale executive, iar acestea, la rândul lor urmează să organizeze licitații.
Ceban afirmă că adresele au fost selectate după vizite la fața locului, dar și cu ajutorul Comisiei comunal-locativă și din cererile depuse pe portalului www.decide.md.
„Este vorba despre minimum 100 terenuri de joacă pentru copii, 100 terenuri mari de sport, dar și 70-100 curți ce urmează să fie amenajate în timpul apropiat (3-6 luni). În total, avem în vizor în jur de 300 de adrese, aici nu mă refer la un bloc, ci - la curți cu mai multe blocuri. Solicităm și executivului Primăriei să nu blocheze activitatea și să dea curs în cel mai rapid și transparent mod pentru a efectua lucrările”, a anunțat Ceban.
sursa foto: privesc.eu