
FOTO. Ministerul Educației i-a răspuns lui Munteanu cu referire la diploma lui Gaburici
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a răspuns la interpelarea liberalului Valeriu Munteanu cu privire la diploma ministrului Economiei, Chiril Gaburici. Mai exact, Ministerul l-a refuzat pe Munteanu argumentând că instituția i-a răspuns anterior la un demers similar, iar legea prevede că petițiile adresate a doua oară și care nu conțin informații noi nu se reexaminează. În replică, Munteanu spune că va aborda problema din alt unghi pentru a obține invalidarea, pentru incompatibilitate a mandatului de ministru oferit lui Gaburici.
・
În răspunsul său Ministerul Educației menționează că Valeriu Munteanu a obținut informații despre diploma de Bacalaureat a ministrului Gaburici și în plenul Parlamentului.
„Chestiunea privind utilizarea de către Chiril Gaburici a unei diplome de studii false, nu este despre cunoștințele protagonistului, ci este una dintre probele de atașament a guvernării la valorile reale ale unui stat de drept, ori răspunsul primit de la ministerul Educației, Culturii și Cercetării ilustrează cu prisosință existența unui abis între declarațiile sonore ale Partidului Democrat (cu anexele) și acțiunile habituale de nesocotire a valorilor europene, la care le place să facă trimitere. „Driblați” fiind prin acest răspuns politico-juridic, vom aborda problema dintr-un alt unghi, dar din aceeași perspectivă și pentru aceeași finalitate - invalidarea, pentru incompatibilitate, a mandatului de ministru a domnului Chiril Gaburici. În cel mai scurt timp vom depune alte demersuri necesare realizării acestui deziderat absolut necesar”, a replicat Munteanu.
