Pasageri blocați în ger, timp de două ore, din cauza sosirii avionului lui Putin

Pasageri blocați în ger, timp de două ore, din cauza sosirii avionului lui Putin

Pasagerii unui avion de linie din Siberia au relatat că sunt blocaţi în aparat pe platforma aeroportului, cu uşile deschise, în timp ce afară este ger, din cauza sosirii avionului preşedintelui Vladimir Putin, relatează AFP, citată de Agerpres. Pasagerii acestui zbor cu destinaţia Moscova au indicat pe reţelele de socializare că aeroportul internaţional din Iemelianovo, în Krasnoiarsk (Siberia), a fost brusc oprit înainte de sosirea avionului prezidenţial.

Angajaţii aeroportului nu au putut să ajungă pe platformă pentru a retrage scara şi închide uşile aeronavei, lăsând pasagerii să aştepte la bord timp de aproape două ore în temperaturi de aproximativ -16 ° C.

„Ei au anunţat că aeroportul a fost închis deoarece Putin urma să aterizeze”, a indicat pe Facebook unul dintre pasageri.

Publicitate

Vladimir Putin s-a deplasat miercuri la Krasnoiarsk pentru a se întâlni cu oamenii de afaceri locali şi pentru a participa la discuţiile privind organizarea unui concurs sportiv universitar anul viitor în oraş.

Autorităţile ruse locale iau adesea măsuri drastice înainte de vreo vizită a şefului statului rus.

Presa locală a relatat anterior că autorităţile au ordonat uzinelor din Krasnoiarsk, un oraş cu peste un milion de locuitori şi foarte poluat, să-şi reducă emisiile înainte de vizita preşedintelui.

Vladimir Putin este marele favorit la alegerile prezidenţiale din 18 martie, când are toate şansele să fie reales pentru al patrulea mandat. O victorie l-ar propulsa în fruntea ţării până în 2024.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal