Încercare fără succes de anulare a numirii lui Ghilețchi în funcția de vicepreședinte al Parlamentului

Încercare fără succes de anulare a numirii lui Ghilețchi în funcția de vicepreședinte al Parlamentului

Au vrut capul lui Ghilețchi, dar nu l-au obținut. Demersul liberal-democraților de introducere pe ordinea de zi a Legislativului a unui proiect de hotărâre privind abrogarea hotărârii Parlamentului prin care Valeriu Ghilețchi a fost numit vicepreședinte al Parlamentului nu a fost susținut de majoritatea parlamentarilor. Deși în sprijinul inițiativei PLDM au venit fracțiunile PL, PCRM și PSRM, propunerea a întrunit un număr insuficient de voturi - 42.

Liberal-democrații acuză că candidatura lui Ghilețchi nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi ales în funcție. Potrivit lui Tudor Deliu, doar 34 de deputați din cei 88 prezenți au votat pentru candidatura popular-europeanului.

Primul care și-a exprimat susținerea pentru inițiativa lui Deliu a fost Vladimir Voronin.

Publicitate

„Noi suntem de acord că aici e încălcat totul flagrant. Dar aș solicita să fie prezent acest Ghilețchi”, a spus comunistul, arătându-se deranjat că în Parlament nu funcționează încă sistemul electronic de vot.

„Când va fi introdus sistemul electronic de vot? Ca să nu se întâmple aceste chestii. El este, dar de ce nu-l introduceți? Sau vreți să falsificați?”, a întrebat Voronin.

„Am să rog secretariatul Parlamentului să vă transmită o notă informativă în care să vă informeze despre starea lucrurilor în privința acestui sistem”, i-a replicat Andrian Candu.

„Toți deputații știu că n-au fost voturi. Eu nu știu cum se simte domnul Ghilețchi. Să constatăm că a fost o greșeală și ca domnul Ghilețchi să nu fie vorbit la fiecare colț și să fie pusă la îndoială orice semnătură, cred că mai bine ar fi ca să-și dea demisia sau să-l demiteți și apoi să-l votați din nou”, a intervenit Mihai Ghimpu.

„Într-adevăr nu s-au întrunit voturi. Nu avem nimic personal împotriva dlui Ghilețchi. S-ar simți mai conortabil dacă ar fi fost votat de 51 de deputați. Nu cred că se simte confortabil. Mai bine votați din nou, aveți majoritatea. Susținem demersul, trebuie anulat votul și dovediți că există deputați suficienți în sală care susțin această candidatură”, a declarat Vlad Bătrîncea.

Vezi și: FOCUS. Votul pentru candidatura lui Ghilețchi: Câți deputați au votat de fapt?

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal