Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, le rspunde democraților care susțin că situația gravă din Educație este o urmare a reformelor inițiate de aceasta pe când era în fruntea Ministerului. Sandu recunoaște că este mult de lucru în acest domeniu, dar spune că nu actuala guvernare este cea care trebuie să vorbească despre reforme.
„Noi nu trebuie să apărăm reformele pe care le-am inițiat. În cazul acestor manuale, Andrian Candu și toată echipa lui, nu au nici o credibilitate să vorbească despre reforme, pentru că ei nu au facut nicio reformă cap-coada cu care să se laude. Reformele în Educație au fost doar inițiate, acolo este de lucru ți de lucru. Însă, se pare că trebuie să ne întoarcem noi pentru a rezolva ceea ce a rămas de făcut”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „ÎnProfunzime” de la ProTV.
Amintim că zilele trecute, în cadrul ședinței comune a Guvernului și Parlamentului, Andrian Candu a declarat că în manualele școlare sunt foarte multe greșeli și texte mult prea academice pentru elevi. Ministrul Educației, Monica Babuc, a afirmat că multe din aceste manuale au fost editate pe timpul când la cârma Ministerului se afla Maia Sandu. Și premierul Pavel Filip a punctat că situația gravă în care s-a pomenit acum Educația din Republica MOldova este o urmare a faptului că „au fost oameni foarte răi” la conducere.
Șeful Legislativului a mai punctat în context că se dorește o evaluare a implementării Codului Educației.
Vezi și aceste știri

Top șapte orașe din R. Moldova cu cea mai mare proporție a tinerilor: Bălți, Ungheni și Chișinău, pe primele locuri (INFOGRAFIC)

Troleibuzele 17, 28, 34 și autobuzul 23 își schimbă rutele de circulație pentru 12 zile. Mai multe străzi intră în reparații
