
VIDEO. Voronin le mulțumește democraților că au cumpărat clădirea care cândva i-a găzduit pe comuniști: A fost o salvare pentru noi
Președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, le mulțumește democraților pentru achiziția clădirii în care s-au istalat recent aceștia din urmă. Potrivit fostului șef al statului, clădirea unde cândva a fost sediul PCRM îi îngloda în datorii.
・
„Eu îi felicit cu casă nouă. Eu le mulțumesc că ei au cumpărat acest sediu. A fost o salvare pentru noi. Nu știam ce să mai facem că eram scufundați în datorii cu acest credit. Eu le sunt foarte recunoscător, sediul este super. PD a cumpărat sediul de la fima care a construit sediul pentru noi și noi nu am putut să ne onorăm obligațiunile față de această firmă”, a declarat Voronin.
Șeful PCRM a adăugat că nu s-a întâlnit cu Plahotniuc pentru a pune la punct tranzacția.
„Mi-a spus cineva că au făcut acolo reconstrucții simpatice. Probail e adevărat că Plahotniuc are gusturi bune”, a mai punctat Voronin.
Amintim că recent Partidul Democrat a trecut într-un nou sediu. Clădirea a fost anterior și sediul Partidului Comuniștilor.