Sentință rară în China: O dădacă a fost condamnată la moarte

Sentință rară în China: O dădacă a fost condamnată la moarte
Foto: iw.ro

O dădacă a fost condamnată la moarte, în China, pentru că a dat foc unei case în care se aflau trei copii și mama lor, incident în urma căruia toți patru au murit. Mo Huanjing a dat foc apartamentului în luna iunie a anului trecut, iar cazul a fost intens mediatizat de presa chineză, scrie The New York Times, citat de digi24.ro. Femeia în vârstă de 35 de ani avea datorii la jocurile de noroc în valoare de 9.500 de dolari și plănuise să provoace incendiul, apoi să îl stingă, în speranța că familia o va recompensa pentru fapta ei „eroică”.

Tatăl copiilor, Lin Shengbin, se afla într-o călătorie de afaceri când a avut loc tragicul incident. El a lăudat pe blogul său decizia instanței de a o condamna la moarte pe dădacă: „În sfârșit, diavolul a fost pedepsit prin lege. Am fost torturat zi și noapte, în ultimele 200 de zile. Astăzi, iată că s-a dat în sfârșit decizia”.

Cazul a fost mediatizat și tratat pe larg de presa chineză, în condițiile în care numeroase familii care fac parte din clasa mijlocie au angajate bone din mediul rural, care au grijă de copii cât timp părinții sunt la serviciu, gătesc și fac curat.

Lin Shengbin, un om de afaceri de succes, trăia cu familia într-un apartament de 3 milioane de dolari, în centrul orașului Hangzhou, capitala tehnologiei din China.

Dădaca fusese angajată de familie în 2016. Femeia era dependentă de jocuri de noroc și juca toți banii pe care îi câștiga de la familie, ba mai mult, aceasta ar fi amanetat mai multe bijuterii ale familiei, pentru a face rost de mai mulți bani.

Înainte să dea foc apartamentului, femeia a căutat pe internet mai multe informații despre cum să provoace incendiul, dar și dacă riscă să ajungă la închisoare, în caz că va fi prinsă. De asemenea, ea a furat bunuri în valoare de 28.000 de dolari din locuință, printre care bijuterii și ceasuri, iar familia îi mai împrumutase alți 18.000 de dolari.

Dădaca a început prin a da foc cărților din living, dar când incendiul a început să se extindă incontrolabil, femeia a fugit din apartament, lăsându-i în casă pe cei trei copii, doi băieți și o fetiță, și pe mama lor.

Într-o scrisoare făcută publică în timpul procesului, bona și-a exprimat regretul pentru fapta ei și a declarat că dacă „moartea mea ar face lucrurile să fie ca la început, atunci sunt dispusă să îmi accept condamnarea”.

Guvernul din China susține că pedepsele cu moartea au devenit foarte rare, în ultimii ani, însă nu a dat statistici care să arate câți oamenii sunt condamnați la moarte anual. New York Times scrie că, în continuare, China execută mai mulți prizonieri decât orice altă țară din lume.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
EDITORIAL  |  Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei

EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei

Energie electrică mai scumpă pentru consumatorii din nordul țării? Furnizorul FEE-Nord cere majorarea prețului până la 2,45 lei/kWh

Energie electrică mai scumpă pentru consumatorii din nordul țării? Furnizorul FEE-Nord cere majorarea prețului până la 2,45 lei/kWh

Focar de gripă aviară, într-un sat din Telenești. Proprietarii păsărilor nimicite vor primi despăgubiri

Focar de gripă aviară, într-un sat din Telenești. Proprietarii păsărilor nimicite vor primi despăgubiri

Advertoriale
Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 2
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 3
    O companie producătoare de electronice anunță că se va apuca de produs și mașini electrice
  • 4
    Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.