Legea anti-propagandă, în vigoare din 12 februarie 2017, interzice transmisia emisiunilor analitice, a știrilor, și a emisiunilor cu caracter militar din statele care nu au semnat Convenția europeană pentru televiziune transfrontalieră, în special, Rusia. „Problema mare a acestei noi legi este că ea, dincolo de faptul că nu este formulată în mod democratic și nu este bine gândită din punctul de vedere al politicilor publice, ea nu este durabilă. Noi nu avem nicio garanție că mâine Igor Dodon nu va merge la Moscova, nu-și va lua finanțarea necesară pentru ca NTV să facă exact ceea ce face RTR", a spus Valeriu Pașa, în cadrul prezentării studiului „Influența mediatică a Federației Ruse asupra opțiunilor (geo)politice în Republica Moldova”.
Potrivit lui Pașa, Federația Rusă își păstrează prezența pe piața mediatică din Republica Moldova, inclusiv prin intermediul postului RTR.
„Federația Rusă, care a preîntâmpinat încă vara trecută că acest proiect de lege nu este foarte funcțional, reușește să-și păstreze prezența. De exemplu, prin intermediul postului RTR Moldova, la care se preiau știrile de la canalul partener rus Rossia 1, se modifică trei-patru secunde din fiecare știre și se includ în buletinul de știri local de la Chișinău, fiind prezentat ca produs propriu”, a spus activistul mai devreme, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă.
Directorul general RTR Moldova, Evgheni Sergheev, i-a spus reporterului AGORA că postul pe care îl reprezintă se supune prevederilor legii.
„Noi nu transmitem știri sau emisiuni analitice din statele care nu au semnat Convenția europeană pentru televiziune transfrontalieră. Însă nimeni nu ne-a interzis să procurăm materiale informative de la compania VGTRK. Astfel, noi acționăm în deplină conformitate cu legea”, a spus Sergheev. Studiul „Influența mediatică a Federației Ruse asupra opțiunilor (geo)politice în Republica Moldova” urmează a fi publicat pe pagina comunității societății civile WatchDog.md.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.